UPDATE. În urma apariţiei acestui articol, am stat de vorbă cu doamna Marinela Timofte, administratorul Şcolii de Şoferi AVIAŢIA, care a clarificat ce s-a întâmplat în intersecţia de la Piaţa Energiei. Vinovat de producerea accidentului a fost, aşa cum anticipam şi noi în textul iniţial, şoferul camionului aparţinând companiei Tancrad, care a intrat din spate în maşina de şcoală, pe care, din informaţiile noastre, nu ar fi remarcat-o la timp. Important este că nimeni nu a păţit nimic, lucru care ne bucură şi este ceea ce contează. Asemenea incidente rutiere se mai întâmplă, numai cine nu este zi de zi în trafic nu înţelege. Drumuri bune tuturor!
Elevul de şcoală de şoferi din imaginea suprinsă în Piaţa Energiei a avut un start mai nefericit în lecţia de astăzi, deşi, cel mai probabil, accidentul care i-a şifonat maşina de şcoală nu s-a produs din vina lui. Spunem asta fiindcă, cel puţin din ceea ce spun atât legea, cât şi regulile de circulaţie, dacă un şofer intră în spatele maşinii din faţă, ciocnirea rezultată este din vina lui, întrucât nu a păstrat distanţa regulamentară dintre autoturisme, astfel încât, în cazul în care maşina din faţă frânează brusc, din motive neprevăzute, să aibă timp, la rândul său, să frâneze pentru a nu se întâmpla ceea ce pare să se fi produs aici. Mai ales în cazul în care ai în faţă o maşină de şcoală, trebuie să te gândeşti că se poate întâmpla ca şoferul învăţăcel să frâneze brusc.
Sperăm că avaria maşinii să nu fi fost prea gravă, iar elevul să nu se fi descurajat. Cât despre majoritatea participanţilor la trafic, atunci când vreţi să ignoraţi regulile, ţineţi minte că se mai întâmplă şi aşa ceva.