Poliţiştii de frontieră de la Oancea efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu rutier deşi permisul deţinut nu îi conferea acest drept.
Luni, 7 martie, în jurul orei 17,40, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieși din ţară un moldovean, în vârstă de 34 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un microbuz înmatriculat în Bulgaria și o remorcă înmatriculată în Republica Moldova.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice, polițiștii au constatat că microbuzul și remorca aveau masa totală maximă admisă din punct de vedere tehnic de 6.200 kg și că bărbatul nu deţinea un permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier respectiv.
Poliţiştii efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizarea anchetei urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.