Nu numai noi ne pregătim de Paşti, ne primenim casele, ne cumpărăm haine noi (sau măcar le alegem pe cele mai frumoase din garderobă), ne spovedim şi ne pregătim sufleteşte pentru Învierea Domnului.
Şi animăluţele de companie au parte de răsfăţ şi de vizite la saloanele de cosmetică, în pregătire pentru primăvara care în sfârşit ne încălzeşte sufletul, dar şi pentru sărbătoarea care se apropie.
În imagine este Sonia, o căţeluşă foarte simpatică, pe care stăpânul ne-a permis să o fotografiem în toată splendoarea noii sale coafuri. Sonia a fost la salon, unde a avut parte de tuns şi aranjat blăniţa, iar pentru că tot e primăvară şi vine Paştele, i s-a aplicat şi vopsea portocalie.
Atenţie, însă, nu încercaţi aşa ceva acasă! În primul rând, trebuie ştiut că vopseaua folosită pentru animale este non-toxică şi se aplică doar de către profesionişti. Cereţi sfatul veterinarului înainte de a face asta cu câinele dumneavoastră.
Cârcotaşilor le spunem că există animale, mai ales din categoria câinilor de talie mică (mini şi toy), cărora le place foarte mult să fie răsfăţaţi la salon, mai ales dacă au fost obişnuiţi de mici cu asta!
Sărbători fericite Soniei, stăpânilor ei şi tuturor iubitorilor de animale!