Un gălăţean mucalit ne-a trimis aceste imagini pe adresa redacţiei, cu menţiunea că, în Micro 17, în preajma blocului C1, s-a deschis sezonul de schi şi toate autorităţile locale sunt invitate.
Evident, nu e urmă de zăpadă la 25 de grade Celsius maxima zilei, ci doar un strat suficient de gros de, cel mai probabil, puf de plop. Deşi prin foarte multe zone ale oraşului aceşti copaci au fost deja tăiaţi, din cauza disconfortului pe care-l produc mai ales persoanelor alergice, mai rezistă, în mod evident, destui.
Poate campaniile de plantări din ultima perioadă ale municipalităţii ajung şi pe la C1, cu alt tip de arbori, iar plopii bătrâni se vor transforma în lemne de foc pentru cei ce încă se mai încălzesc cu aşa ceva. Nu de alta, dar chestiunea, după cum se vede, e groasă şi pufoasă.