Poza zilei. Au înnebunit salcâmii

Poza zilei. Au înnebunit salcâmii
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Au înnebunit salcâmii în târg, vorba cântecului, iar noi, preocupaţi cu votul, cu candidaţii şi cu procentele, nici nu i-am observat.

Bine, e drept că primăvara asta cu temperaturi şi aspect de vară a şi înghesuit grămadă toate florile, toţi arbuştii şi arborii în floare, de parcă nu ar mai fi avut răbdare plantele să se deschidă pe rând către soare.

De fapt, aşa cum remarca zilele trecute o doamnă care îşi îngrijea florile din grădina blocului, nici nu a mai fost vreme să se bucure de fiecare în parte, aşa cum o făcea altădată, fiindcă s-au deschis toate buluc, din cauza temperaturilor ridicate, în timp ce unele flori, cum ar fi cele de cireş, au avut de suferit din cauza frigului venit după ce apucaseră să se deschidă, motiv pentru care cireşe n-o să prea avem anul acesta. Adică nu o să avem autohtone, că cele din Grecia deja şi-au făcut apariţia prin oraş, la un preţ ameţitor: nu mai puţin de 140 de lei kilogramul! O să ajungem să cumpărăm câte cinci cireşe, de poftă...

Citit 1601 ori Ultima modificare Luni, 05 Mai 2025 16:56

1 comentariu

  • postat de Un roman
    Luni, 05 Mai 2025 19:36
    185.19.166.***
    Dacă tot au înnebunit românii, de ce nu ar avea dreptul să înnebunească și salcâmii? Oricum cred că sunt mult mai "lucizi" decât oamenii...
    1
    13

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro