Oamenii legii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la un cetățean moldovean depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere deţinut nu îi conferea acest drept.
Duminică, 11 mai, în jurul orei 15.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieși din țară un moldovean, în vârstă de 27 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele vehicule fiind înmatriculate în Republica Moldova. La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, oamenii legii au constatat că tânărul deţinea un permis de conducere valabil doar pentru categoria „C”, nu și pentru categoria ”CE”, necesară pentru a putea conduce ansambluri rutiere de genul celui la volanul căruia se afla.
Pentru isprava sa, poliţiştii de frontieră îl vor trage la răspundere, ei făcând acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.