Corul rușilor lipoveni din Galați, dublu premiat la Concursul Național „Ioachim Ivanov”

Corul rușilor lipoveni din Galați, dublu premiat la Concursul Național „Ioachim Ivanov”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Corul rușilor lipoveni din Galați, coordonat de Iulia Trefil, a obținut două premii importante la Concursul Național de Interpretare de Cântări Religioase și Stihuri Duhovnicești „Ioachim Ivanov”. Ansamblul coral s-a clasat pe locul al II-lea atât la secțiunea „Interpretare de cântări religioase”, cât și la secțiunea „Interpretare de stihuri duhovnicești”. 

Manifestarea a avut un caracter aniversar, fiind dedicată celor 1.700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, dar și împlinirii a 25 de ani de la aducerea, de la Trieste la Brăila, a Sfintelor Moaște ale Sfântului Mărturisitor Ambrosie, primul mitropolit ortodox de rit vechi de la Fântâna Albă. 

Laureații au fost recompensați cu diplome și premii în bani, iar ceilalți participanți au primit diplome de participare, o broșură editată de Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR) și o gravură reprezentând icoanele Sfântului Mitropolit Ambrosie și ale Primului Sinod Ecumenic de la Niceea. 

Evenimentul s-a desfășurat în perioada 31 august - 4 septembrie, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Concursul a fost organizat de CRLR, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Leontie și cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila și al Consiliului Județean Brăila.

Citit 872 ori Ultima modificare Joi, 04 Septembrie 2025 15:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.