Instituția Prefectului Județului Galați anunță că, joi, 25 septembrie 2025, începând cu ora 12,00, activitatea ghișeelor de la punctul de lucru al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din Tecuci va fi suspendată temporar.
Măsura survine ca urmare a unor lucrări de mentenanță la rețeaua de distribuție a energiei electrice, lucrări care presupun oprirea furnizării curentului și care fac imposibilă desfășurarea activității în condiții normale.
Potrivit comunicatului transmis de Instituția Prefectului, toate persoanele care aveau programări pentru data de 25 septembrie, după ora 12,00, vor fi anunțate individual, prin e-mail și telefonic, în legătură cu această situație. Acestea sunt rugate să se prezinte fie la sediul punctului de lucru din strada 1 Decembrie 1918, nr. 75, până la ora 11,30 în aceeași zi, fie în zilele următoare, fără a mai fi necesară efectuarea unei noi programări.
Cetățenii sunt încurajați să verifice anunțurile oficiale ale Instituției Prefectului și să respecte indicațiile primite, pentru a evita aglomerația și timpii de așteptare.