Redacția ziarului „Viața liberă” s-a umplut de lumină și emoție, atunci când elevii claselor a V-a, a VI-a și a VII-a de la Școala Gimnazială Nr. 26 din Galați și-au făcut apariția cu glasuri curate și zâmbete strălucitoare.
Sub îndrumarea profesoarei de muzică Maria Nedcuță Orzan, copiii au cântat colinde tradiționale, printre care „O, ce veste minunată” și „Florile dalbe”, pentru a aduce bucuria pură a sărbătorilor.
Fiecare notă a sunat ca o promisiune de speranță, iar fiecare glas a răspândit căldură și emoție. Privirile lor luminoase, gesturile timide și entuziasmul sincer au transformat încăperea într-un colț de poveste. Redacția s-a umplut de armonie, iar noi am simțit că magia Crăciunului nu ține doar de cadouri sau decorațiuni, ci mai ales de inimile curate care vestesc Nașterea Domnului.
La final, copiii au primit aplauze, cuvinte de apreciere și mici daruri. Și-au luat rămas-bun cu promisiunea că vor reveni și anul viitor, pentru a colinda din nou și a aduce bucuria sărbătorilor în sufletele noastre. Momentul a rămas în inimile tuturor ca o amintire vie a frumuseții tradiției românești și a emoției pe care doar cei mici o pot transmite atât de autentic.

