Elevi din clasele V-VIII ale Şcolilor Gimnaziale Nr. 5 şi Nr. 9 din Galaţi, membri ai Coralei "Armonis", coordonată de profesorul de religie şi îndrumător de cor Mihăiţă Marin, ne-au încântat sufletul cu colinde tradiţionale româneşti, impecabil cântate şi frumos trăite, semn clar că toţi fac asta cu şi pentru bucuria spiritului.
Domnul profesor ne-a spus că, deşi lucrează de puţin timp cu aceşti copii, rezultatele se văd deja (iar noi suntem martori, aşa este!). Mihăiţă Marin a precizat că dispune de tot sprijinul conducerii şcolilor, al elevilor şi al părinţilor, astfel reuşindu-se şi achiziţionarea de costume pentru corală, aşa încât talentul şi munca acestor copii să poată străluci pe orice scenă.
Nouă nu ne rămâne decât să le mulţumim pentru colinda frumoasă, pentru care, evident, i-am răsplătit cu fructe şi dulciuri, să le urăm sănătate, lor, profesorilor şi părinţilor şi succes în noua lor carieră artistică.

