Grav accident rutier lângă Galați. Mașini spulberate într-un sens giratoriu

Grav accident rutier lângă Galați. Mașini spulberate într-un sens giratoriu
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Un eveniment rutier foarte grav în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc în această seară, în apropiere de ieșirea din Galați, la sensul giratoriu de la intrarea în satul Costi, pe DN 26.

Două mașini s-au ciocnit violent din cauză că unul dintre cei aflați la volan nu ar fi acordat prioritate. Vehiculele au fost grav avariate. Ocupanții unuia dintre ele, o femeie de 41 de ani și un copil de 12 ani, au fost răniți grav.

Cel mai serios este afectat minorul, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, conform celor constatate de echipajele medicale aflate la fața locului și care a fost transportat la Spitalul de Pediatrie.

Femeia a suferit un traumatism toracic și a fost dusă la Spitalul de Urgență, pentru investigații și îngrijiri medicale. Alte două persoane aflate în celălalt autoturism au scăpat tefere.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru a stabili cu exactitate care dintre șoferi a greșit. Traficul pe DN 26 a fost serios afectat de eveniment și de cercetările ulterioare care s-au desfăşurat la fața locului.

Citit 6803 ori Ultima modificare Joi, 22 Ianuarie 2026 09:55

5 comentarii

  • postat de Reguli proprii
    Miercuri, 21 Ianuarie 2026 08:43
    5.13.169.***
    Unii merg dupa regulile lor,nu se asigura, nu sunt atenti, unii forteaza giratoriile,haiducie si lipsa de educatie.
    0
    21
  • postat de Magar
    Miercuri, 21 Ianuarie 2026 08:41
    86.34.187.***
    Purcel,daca nu cunosti zona de ce comentezi aiurea??? Acolo altele sunt cauzele accidentelor frectvente nu ca nu isi tine unu banda. Dar na, trebuie sa comentam toti aiurea
    12
    1
  • postat de Jan
    Miercuri, 21 Ianuarie 2026 06:07
    109.166.129.***
    Ala nu e sens , e o mizerie de sens ,cu benzi rupte, nemarcate si asfalt ca valurile Dunarii. Iar cand ploua toata apa vine in sosea pe prima banda. Politia doarme. Ei stau pe acolo doar pe vreme buna
    4
    10
  • postat de Purcel
    Marți, 20 Ianuarie 2026 21:27
    86.124.200.***
    Mai cititi mai fratilor despre cu se circula in sensul giratoriu ! In principiu ,circula pe banda ta si nu intra pe alta daca nu te-ai asigurat
    2
    41
  • postat de Ivascu
    Marți, 20 Ianuarie 2026 20:24
    128.127.119.***
    Ala i un simulacru de sens giratoriu. Asfaltul este denivelat in ambele laterale, asfaltul s a valurit.
    Totu I o bascalie.
    11
    61

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro