S-au urcat la volan după ce au băut bine

S-au urcat la volan după ce au băut bine
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Când nu poți să alegi între băutură şi volan, drumul tău se intersectează cu cel al oamenilor legii. Așa s-a întâmplat și în weekend, când doi tineri, sfindând legea și vigilenţa polițiștilor, s-au urcat la volan după ce au băut.

Vineri, 20 februarie, în jurul orei 18,07, o patrulă a Secției 3 Poliție Rurală Liești a depistat în flagrant delict un bărbat de 33 de ani, din Liești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Castanului din localitate. În urma testării, a rezultat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Duminică, 22 februarie, în jurul orei 00,00, un echipaj din cadrul Secției 5 Poliție Galați a depistat în trafic, pe strada Zimbrului din Galați, un bărbat de 34 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul, având direcția de deplasare dinspre strada Traian către strada Pescărușului.

„În urma testării conducătorului, a rezultat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței în organism a eventualelor substanțe interzise. Și în acest caz, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, declară reprezentanții IPJ Galați.

Citit 1209 ori Ultima modificare Marți, 24 Februarie 2026 00:45

1 comentariu

  • postat de Preventie nu panda
    Joi, 26 Februarie 2026 08:15
    5.13.163.***
    Este unu cu un Duster 62CRS care in fiecare zi pe la 15.30-16 e la un bar de pe langa Piata din 17 si nu cred ca bea apa minerala.Decat panda cu radarul mai bine sa umble prin oras.
    0
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.