Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a fost, pe 12 mai 2026, aflăm de la părintele Rareş Bucur, gazda unui eveniment festiv dedicat echipei de robotică ”Velocity” de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila, precum şi câştigătorului Premiului I la Olimpiada Naţională de Geografie, tot din Brăila.
Evenimentul, iniţiat şi binecuvântat de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, a fost organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru locul I obţinut la Campionatul Mondial ”First Tech Challenge”.
Competiţia mondială de robotică s-a desfăşurat anul acesta în Statele Unite ale Americii, la Houston, în perioada 29 aprilie - 2 mai.
Elevii brăileni au reuşit să obţină titlul mondial după un parcurs cu diverse probe tehnice dificile şi meciuri decisive, în care pregătirea temeinică, priceperea şi perseverenţa le-au fost puse la grele încercări.
Pentru a le răsplăti efortul susţinut, dedicarea şi rezultatul meritoriu obţinut, au fost invitaţi împreună cu îndrumătorii lor, marţi seară, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, pentru a celebra această mare reuşită care a adus multă bucurie, atât pentru oraşul şi şcoala de unde provin şi pentru părinţii şi profesorii lor, cât şi pentru familia creştină din care fac parte.
În Capela Muzeului eparhial, ierarhul Dunării de Jos a săvârşit o slujbă de mulţumire către Bunul Dumnezeu pentru binefacerile primite de aceşti tineri şi le-a adresat un cuvânt părintesc de felicitare şi de apreciere pentru reprezentarea ţării noastre şi a Brăilei la cel mai înalt nivel pe podiumurile internaționale.
Apoi, toţi cei prezenţi au fost invitaţi în Salonul oficial al Muzeului eparhial unde s-au bucurat de un moment cultural-artistic cu piese muzicale interpretate la pian de trei copii talentaţi de la Liceul de Arte din Galaţi şi cântece corale susţinute de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi, iar apoi şi-au primit premiile.
Printre tinerii recompensaţi s-a aflat şi câştigătorul locului I la Olimpiada Naţională de Geografie, elevul Rafael Ciprian Gagu, din clasa a X-a de la Colegiul Naţional ”Nicolae Bălcescu” din Brăila.
Ierarhul Dunării de Jos le-a oferit celor 24 de tineri merituoşi şi coordonatorului echipei de robotică diplome şi premii în bani, precum şi Biblii, Noul Testament, Ceaslov, cărţi de rugăciune, revista eparhială, cărţi de zidire sufletească pentru tineri, icoane cu chipurile Sfintelor Femei Românce, daruri în valoare de aproximativ 45.000 de lei.
La final, tinerii au vizitat muzeul, ghid şi îndrumător fiindu-le Părintele Arhiepiscop Casian.

