Contractul de finanțare pentru construirea unui nou Ambulatoriu (Policlinică) la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a fost semnat de preşedintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie, este un proiect esențial pentru sănătatea celor peste 120.000 de oameni din municipiu și din localitățile din jur.
„Ne pasă de sănătatea tecucenilor. Investim 44 de milioane de lei pentru construirea unui Ambulatoriu (Policlinică) modern și complet dotat, în curtea spitalului «Anton Cincu»”, din Tecuci.
Astăzi am semnat contractul de finanțare pentru construirea unui nou Ambulatoriu la Spitalul «Anton Cincu» din Tecuci - un proiect esențial pentru sănătatea celor peste 120.000 de oameni din municipiu și din localitățile din jur. Investiția este de aproximativ 44 de milioane de lei, prin Programul Operațional Sănătate 2021-2027, și presupune realizarea de la zero a unei clădiri moderne, complet echipate, adaptate nevoilor actuale ale pacienților și ale personalului medical.
Am preluat acest spital într-o stare avansată de degradare, în urmă cu patru ani, după decenii în care investițiile au lipsit sau au fost insuficiente. În paralel cu evaluarea și aprobarea finanțării proiectului, a fost realizată procedura de licitație, urmând ca cel târziu în luna noiembrie să înceapă lucrările”, transmite preşedintele Costel Fotea.
Conform datelor prezentate de Consiliul Judeţean Galaţi, noul Ambulatoriu va avea aproximativ 2.700 mp suprafață desfășurată şi 49 de cabinete medicale pentru specialitățile: Pediatrie, Chirurgie mici intervenții, Chirurgie generală, Cardiologie, Radiologie și mamografie, Ortopedie, Dermatologie, Diabet, Boli Interne, ORL, Obstetrică-ginecologie, Gastroenterologie, Oftalmologie, Ortoptică, Psihiatrie, Neurologie.
Ambulatoriul cel nou va fi dotat cu peste 300 de echipamente și aparatură medicală modernă, printre care: aparat radiologie digital (două posturi - scopie și grafie), ecograf cu trei sonde (liniară, convexă, ecocord), analizor automat de imunologie (200 teste/oră), masă de operație pentru intervenții minore, ecograf Doppler, ecograf 3D, ecograf cu sondă convexă.
Autorităţile promit spații moderne, luminoase și confortabile pentru pacienți și cadre medicale, zone verzi și soluții moderne pentru un mediu sigur și prietenos. De asemenea, vor amplasate panouri fotovoltaice și panouri solare pentru apă caldă, se va realiza un sistem de ventilare cu recuperare de căldură şi vor fi monitorizate inteligent consumurile și echipamentele pentru eficiență energetică. „Și Tecuciul merită un sistem medical modern și sigur!”, afirmă Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

