UPDATE. George Scarlat nu mai este liderul PNL Galaţi

UPDATE. George Scarlat nu mai este liderul PNL Galaţi
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Deputatul George Scarlat nu mai este preşedintele interimar al organizaţiei judeţene PNL Galaţi. Potrivit declaraţiilor făcute după şedinţa Biroului Permanent Naţional de deputatul liberal Ionel Bogdan, în urma congresului de duminică, toate organizațiile PNL din țară au conduceri interimare. În cazul a 12 dintre ele, interimatul nu a fost prelungit. Este vorba despre filialele din Argeș, Brașov, Călărași, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov, sectoarele 2, 3, 4 și 5 din București.

„Filialele nu au îndeplinit următoarele condiții. În primul rând, au încălcat în mod deliberat și repetat deciziile Partidului Național Liberal. Apoi, nu au participat la congres sau chiar au obstrucționat participarea delegațiilor din acele filiale la congresul extraordinar care a avut loc în acest weekend. Sunt motive multiple pentru care aceste filiale n-ar fi trebuit să mai aibă prelungit interimatul”, a declarat Ionel Bogdan.

Dragoș Pîslaru, vicepreședinte al PNL a declarat că în ședința de astăzi nu au avut loc excluderi, dar a precizat că procedura în acest sens „se va întâmpla în continuare în partid”.

 


Liderul interimar al organizației județene a PNL Galați, deputatul George Scarlat, s-ar afla pe „lista neagră” a celor 16 parlamentari, trei președinți de Consilii Județene și un eurodeputat care ar putea fi excluși azi din partid.

Potrivit informațiilor publicate de Digi24.ro, la ora 18,00 ar urma ca Biroul Permanent Național al PNL se reunească în ședință și să înceapă procedura de excludere a persoanelor care au trecut în „tabăra” lui Adrian Veștea.

Reamintim că, la numai o zi după ce l-a primit la Tecuci pe liderul național și premierul în funcție Ilie Bolojan, George Scarlat și-a manifestat public, pe pagina sa de Facebook, susținerea pentru Adrian Veștea, premierul desemnat de Nicușor Dan.

De asemenea, George Scarlat nu a participat la Congresul Extraordinar al partidului, care a avut loc duminică.

Vom reveni cu informații.

Citit 4354 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Iunie 2026 15:41

11 comentarii

  • postat de CATALIN
    Miercuri, 24 Iunie 2026 22:59
    109.166.134.***
    Trebuie organizate alegeri la municipiu si la judet. ICHIM a fost presedinte interimar la judet si nu a reusit organizarea alegerilor la municipiu.
    0
    0
  • postat de Terente...de la Galati
    Miercuri, 24 Iunie 2026 19:50
    86.125.135.***
    Fondeaza acum "echipa castigatoare"; dar nu uita sa-l aduci si pe ultimul dinozaur ramas viu...Mos Dobre!
    0
    0
  • postat de Un liberal
    Miercuri, 24 Iunie 2026 16:02
    104.28.106.***
    Pnl, galati, blat total cu psd, demolatoru tarii, este o rusine pentru adevaratii liberali.
    Oameni ca stanga, scarlat vestea, trebuesc pusi sa si justifice la banut, uriasele averi ce le au di jefuire
    2
    6
  • postat de Mihai
    Miercuri, 24 Iunie 2026 11:04
    86.124.200.***
    Foarte bine a făcut Scarlat, ne e scarba la foarte multi de bolovan, care a adus tara aproape de junk si a saracit populatia ca sa dea la multinationale!
    14
    2
  • postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit
    Miercuri, 24 Iunie 2026 08:19
    128.127.119.***
    Si până acum?Ce a fost scarlat ăsta?Si deacuma inainte ?Sa apucat de prășit?Se treiera orzul.E bun e frumos.Scarlat e pe ogor?Se coace grâul.Ca muine vedem gloriile in lanuri.Scarlate?Te Bagi mă?
    1
    6
  • postat de ICTosca
    Miercuri, 24 Iunie 2026 06:38
    173.255.164.***
    ...Scarlat, a primit ce-a meritat. (o placuta suedeza...da mai mare )
    4
    27
  • postat de Cetatean
    Miercuri, 24 Iunie 2026 04:51
    86.124.201.***
    Nu-i paguba mare .PSD -ul de Galati il asteapta in covata lor.
    3
    26
  • postat de ss
    Marți, 23 Iunie 2026 21:37
    5.13.160.***
    Halal penelist de Galati, un pesedist mascat, huooooo!!!!
    9
    48
  • postat de magis
    Marți, 23 Iunie 2026 21:12
    86.124.200.***
    In Galati, PSD poate fi numit o mizerie absoluta, iar PNL o mizerie jalnica. Cu figuri ca Stîngă si Scarlat la butoane, PNL nici nu are cum fi altfel. Domnule Ichim, ce mai faceți?
    7
    48
  • postat de un simplu galatean
    Marți, 23 Iunie 2026 20:04
    5.13.193.***
    zbor lin George Scarlat!
    ca si asa nu conteaza PNL la Galati!
    1
    50
  • postat de din galati
    Marți, 23 Iunie 2026 20:04
    86.124.201.***
    De zeci de ani PNL Galati a fost pe blat cu PSD, cu cateva exceptii de oameni care nu au fost de acord, dar nu au putut schimba. Este timpul de curatenie si la Galati si sa devina alternativa PSDeeeee
    6
    54

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro