Bonurile „Euro 200” ajung la elevi și studenți. Când pot fi cumpărate calculatoarele

Bonurile „Euro 200” ajung la elevi și studenți. Când pot fi cumpărate calculatoarele
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Peste 2.300 de elevi și studenți cu venituri reduse vor primi, în acest an, sprijinul de 200 de euro pentru cumpărarea unui calculator. Bonurile valorice vor fi distribuite începând cu data de 31 august, iar calculatoarele vor putea fi achiziționate până pe 16 octombrie. Guvernul a adoptat joi, 20 august, hotărârea prin care este stabilit modelul documentului ce va fi utilizat în acest an.

Când ajung bonurile la beneficiari

Potrivit calendarului oficial, bonurile „Euro 200” vor fi distribuite în perioada 31 august - 11 septembrie 2026. Înainte de a ajunge la elevi și studenți, documentele vor fi distribuite de Ministerul Educației și Cercetării către inspectoratele școlare și instituțiile de învățământ superior.

Perioada în care beneficiarii pot cumpăra calculatoarele este 7 septembrie - 16 octombrie 2026. Cele două intervale se suprapun, astfel că persoanele care primesc bonul mai devreme îl vor putea folosi începând cu 7 septembrie.

După cumpărarea echipamentelor, copiile facturilor și ale proceselor-verbale de predare-primire trebuie depuse până la 30 octombrie. Decontarea banilor către firmele participante la program se va face până la 27 noiembrie.

Cine poate bonul de 200 de euro

Programul se adresează elevilor și studenților cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în învățământul de stat sau particular acreditat și proveniți din familii cu venituri reduse.

Pentru anul 2026, plafonul de venit a fost majorat de la 250 la 500 de lei brut pe lună pentru fiecare membru al familiei,  Majorarea plafonului a fost făcută în funcție de evoluția indicelui prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

Important de știut este și că cei 200 de euro nu sunt acordați în numerar. Sprijinul vine sub forma unui bon valoric și poate fi folosit exclusiv pentru cumpărarea unui calculator personal nou, în condițiile prevăzute de program.

Lista beneficiarilor pentru 2026 a fost deja aprobată prin ordin al ministrului Educației și Cercetării. Prin urmare, în această etapă nu se mai pot înscrie alte persoane pentru bonurile aferente anului 2026, sprijinul fiind destinat celor 2.339 de elevi și studenți selectați în urma procedurii derulate anterior.

Ce calculatoare pot fi cumpărate

Bonul poate fi folosit pentru achiziționarea unui calculator nou care respectă configurația minimă stabilită prin program.

Pentru un desktop, sunt prevăzute, printre altele, un procesor cu frecvență nominală de cel puțin 3 GHz, minimum 8 GB de memorie RAM, HDD de cel puțin 500 GB sau SSD de minimum 240 GB, monitor LCD sau LED de cel puțin 18,5 inci și rezoluție de minimum 1.920 x 1.080. Sistemul trebuie să includă și tastatură, mouse optic și cameră web.

În cazul unui laptop, notebook, ultrabook sau dispozitiv echivalent, acesta trebuie să aibă cel puțin două nuclee de procesare, minimum 8 GB RAM, HDD de cel puțin 500 GB sau SSD de minimum 240 GB, ecran de minimum 14 inci, rezoluție de cel puțin 1.366 x 768 și cameră web.

Valoarea sprijinului reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 de euro, fără să poată depăși prețul calculatorului cumpărat.

Asta înseamnă că, dacă elevul sau studentul alege un calculator mai scump decât valoarea bonului, diferența de preț va fi plătită din propriul buzunar.

Citit 181 ori Ultima modificare Duminică, 23 August 2026 16:11

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro