Manifestarea de suflet românesc - „La pas, în iie, pe Domnească” - de duminică, a continuat, cu arhierească binecuvântare, în grădina fostului Palat Episcopal, actualul Muzeu al Istoriei, Culturii și Spiritualității de la Dunărea de Jos.
O manifestare care și-a propus să onoreze, în avanpremieră - „Ziua Internațională a Iiei” - prin cânt și joc, printr-un comportament decent față de valorile noastre identitare.
Deși am sărbătorit iia, cu excepția Ansamblului profesionist „Doina Covurluiului” și a unor grupuri de copii, antrenați în program, care au purtat costumul tradițional de sărbătoare, specific Moldovei de Sud, marea absentă din peisajul mulțimii a fost chiar cămașa cu râuri, specifică Galațiului.
Cu toate acestea, unde nu a fost loc de o cămașă tradițională de Covurlui, gălățenii au purtat veșminte albe, ceea ce a dat manifestării o frumusețe aparte. Decența și bucuria au definit întâlnirea cu tradiția.
După cele două popasuri de la Biserica Greacă și Primăria municipiului Galați, întreaga suflare a iubitorilor de cânt, joc și voie bună a pornit înspre Muzeul Eparhial, unde artiști mari și mici, profesioniști și amatori au făcut ce știu mai bine, au cântat, dansat și bucurat auditoriul. La mare înălțime au fost oaspeții de la Ansamblul „Plai bucovinean” din Dorna Cândrenilor, care – ca orice bucovinean – nu se lasă purtați de valul modernizării. Oaspeții din Țara fagilor au evoluat alături de membrii Ansamblurilor folclorice „Dor de Tei”, „Doina Covurluiului” şi solista de muzică populară Ana Maria Budescu.
În curtea Muzeului Eparhial s-a desfășurat și târgul meșterilor populari. Sculptori, pictori, olari, și câțiva producătorii de produse din lavandă au captat atenția celor prezenți...
Prezent la manifestare, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a împărțit binecuvântări dintr-o traistă neaoșă, a apreciat munca meșterilor, talentul artiștilor și entuziasmul gălățenilor, care au preferat o ieșire la pas, prin Cetatea Sfântului Andrei înmiresmată de parfumul teilor... Participanții au fost îndemnați să păstreze moștenirea din străbuni și să nu se sfiască a purta costumul tradițional, chiar dacă industrializarea și modernismul au introdus confuzia în privința portului tradițional din fostul județ Covurlui, actualul Galați.
La Ziua Universală a Iiei, se cuvine să precizăm că potrivit etnologului Eugen Holban (1935-2020), costumul tradițional al zonei Galați are o structură arhaică, fiind recompus după chestionarele realizare la mijlocul veacului al XIX-lea, de Bogdan Petriceicu Hașdeu și după constatările concrete din satele județului Galați ale etnologului. Căutările au început la nivel național în anul 1967, la inițiativa ICED, actualul Institut de Etnografie și Folclor „Constantin I. Brăiloiu” din București, care s-au concluzionat, într-o primă etapă, prin publicarea albumului: „Portul popular de sărbătoare din România”, 1984, autori: Elena Secoșan și Paul Petrescu. În acest album se regăsește și primul prototip al costumului tradițional de sărbătoare din Galați, care este alcătuit din: broboada (uneori era folosit ștergarul) sau marama, la sărbători, cămașa cu râuri (cămeșoiul este strămoașa cămășii, cămașă cu platcă), poale, pestelca sau catrința (nu fotă!), bundiță sau pieptar, bârneață (brâu), haine groase, traista și opinci. Facem precizarea că iia cu alțiță, potrivit etnologului Eugen Holban, nu este specifică Galațiului, nici fota - acel veșmânt care se înfășoară în jurul trupului - împrumutată în perioada vechiului regim din Bucovina, Bacău, Vrancea.
Celor care vor să poarte un costum autentic, le recomandăm atelierul de la Mănăstirea „Adam” din județul Galați, unde etnologul a sprijinit cunoașterea tehnologiei de lucru și tipologia costumului tradițional. De la publicarea albumului coordonat de Elena Secoșan, etnologul Eugen Holban a mai reconstituit câteva tipologii de costum tradițional al zonei. Trebuie doar să ne dorim să revenim la rădăcini, să le căutăm, să păstrăm și să predăm urmașilor noștri aceste comori identitare.
Mai adăugăm observația că substantivul care definește cămașa tradițională se mai numește și iie. În manuscrisele sale, etnologul Eugen Holban face precizarea că acest cuvânt de dată mai recentă care definește cămașa tradițională se scrie cu doi de „i”, potrivit Îndreptarului ortografic pentru toți, de Mioara Avram, 2002. De ce? Fiindcă se aplică regula dintre întâlnirea unui prefix, terminat în „i” - anti, arhi, peri, la care se adaugă cuvântul de compus, ca în exemplele: „miniiaht”, de exemplu. Substantivul „iia” este diferit de „ia”, care vine de la verbul „a lua” sau de la interjecția - „ia!”
Pe cale de consecință, zic să rămânem locului, să ne păstrăm portul și vorba, așa cum le-am primit de la înaintașii noștri.
Foto: Arhiva ADJ
