Giratorii noi pe centura Tecuciului. Inspecţie de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Giratorii noi pe centura Tecuciului. Inspecţie de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O delegație a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău, condusă de directorul Sorin Robu, a venit la Tecuci zilele trecute, pentru a verifica rezultatul lucrărilor de amenajare a sensurilor giratorii modulare în unele intersecții care prezintă risc crescut de accidente rutiere. Au mai fost prezenți primarul municipiului Tecuci, Lucian Costin, și șeful Secției Drumuri Naționale (SDN) Galați, Tudor Luciano. 

Conform DRDP Buzău, verificările au vizat construirea unui sens giratoriu nou la intersecția DN 24 (E581) cu varianta ocolitoare a municipiului Tecuci, la km 17, și modernizarea altor două giratorii: la intersecția DN 26 cu DC 3A (zona Galați, km 6+736) și la intersecția DN 24 cu varianta ocolitoare a municipiului Tecuci (km 23+780).

„Avantajul sensurilor giratorii modulare este că nu necesită o fundație și pot fi înlăturate cu ușurință în cazul în care situația o cere (de exemplu, un transport agabaritic) și pot fi reamplasate ulterior cu aceeași ușurință. Cele trei giratorii modulare provizorii au fost proiectate de către Serviciul Siguranța Circulației din cadrul DRDP Buzău și executate în regie proprie de către angajații SDN Galați cu sprijinul Primăriei Tecuci”, potrivit unei postări de pe pagina DRDP Buzău.

Oficialii direcției afirmă că reconfigurarea intersecțiilor din zona Tecuci se adaugă proiectelor de amenajare a altor sensuri giratorii în zone cu risc crescut de accidente, cum ar fi intersecția DN 2B cu DJ 203 (Făurei, Brăila, km 47) și intersecția DN 2B cu DC 8 (Lacu Sărat, Brăila, km 99+822).

Citit 153 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 Septembrie 2026 00:54

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro