Viitoarele păduri urbane din Galaţi au început să prindă rădăcini
Joi, 16 Aprilie 2026 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Plantările pentru amenajarea pădurilor urbane au ajuns la final, anunță Primăria Galați. Este vorba despre circa 196.000 de puieți plantați în cadrul amplului proiect prin care orașul va avea patru păduri urbane, de peste 65.000 de metri pătrați în total, în două zone de la marginea orașului și la două școli. Este un proiect derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de circa 3,5 milioane de lei.
Potrivit Primăriei Galați s-au realizat ...
Acorduri cu agenţi economici pentru modernizarea Falezei, între demolări şi procese
Luni, 13 Aprilie 2026 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În vreme ce a ajuns în instanţă cu doi agenţi economici pentru a le demola construcţiile de pe Faleza Inferioară, Primăria Galaţi a încheiat acorduri notariale cu alţi doi proprietari de restaurante din zona scărilor monumentale de la Elice. Mai mult, s-a angajat ca, în situaţia în care bunurile lor ar avea de suferit în urma lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, să suporte financiar remedierile necesare.
Până cel târziu la finele lunii mai, Primăria Galaţi ar ur ...
Minipăduri urbane în școli gălățene. Proiect care aduce verdeață în oraş
Miercuri, 03 Decembrie 2025 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Curtea Liceului Tehnologic „Radu Negru” a fost de curând gazda evenimentului de închidere a proiectului „Minipădurea din curtea școlii”, inițiativă menită să crească biodiversitatea prin amenajarea de spații verzi cu specii locale în mai multe unități de învățământ din Galați.
Evenimentul s-a desfășurat chiar în zona viitoarei minipăduri, unde participanții au plantat arbori și le-au transmis mesaje elevilor care vor beneficia de noul spațiu verde. Proiectul ur ...
Cum a trecut Galațiul prin temutul ciclon „Barbara”
Miercuri, 08 Octombrie 2025 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Chiar dacă nu a fost pe lista județelor aflate sub incidența Codului roșu, Galațiul a trecut printr-o noapte destul de grea. Fenomenele meteo și-au pus amprenta asupra bunurilor și infrastructurii, din fericire nicio persoană neavând de suferit. Cea mai severă consecință a fenomenelor din noaptea de marți spre miercuri pare să fi fost o avarie majoră la sistemul de captare a apei care alimentează municipiul Galați și 12 comune.
În cursul dimineții de miercuri, 8 octombrie, I ...
Poza zilei. Regenerarea urbană, varianta junglă
Miercuri, 20 August 2025 17:15 | Publicat în EVENIMENT
Un cititor al ziarului, care în primăvară ne-a sesizat că puful plopilor practic acoperise tot trotuarul, făcându-le cetăţenilor viaţa un chin, chestiune rezolvată atunci prin toaletarea de către Gospodărire Urbană a copacilor respectivi, a revenit cu alte fotografii din zonă. "Dacă prin alte părți se taie pădurea, la Galați e pe cale să răsară una, ceea ce confirmă regenerarea urbană promisă de Primărie, prin ,,amabilitatea,, celor de la ADP care nu se vor mai chinui ...
O nouă licitaţie pentru crearea de păduri urbane în municipiul Galaţi
Duminică, 04 Mai 2025 19:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Se pare că e mai uşor să turnăm betoane decât să creăm păduri urbane… Aşa putem glumi - mai mult sau mai puţin ironic - despre prima licitaţie pe care Primăria municipiului Galaţi a lansat-o în anul 2025. Procedura a fost anulată, din păcate, şi reluată, în sistemul electronic de achiziţii publice, sub denumirea „Contract pentru amenajarea unor păduri urbane la Galați".
Prima licitaţie lansată în 2025 de Primăria Galaţi”, anunţam în ediţia de miercuri, 8 ianu ...
A început o nouă campanie de plantări de copaci în Galaţi
Joi, 13 Martie 2025 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Primăria municipiului Galați informează că a început o nouă campanie de plantări de copaci. Astfel, în această primăvară se vor planta 1.280 de arbori, din specii precum tei, mesteacăn, arțar, paltin de câmp, ulm, catalpă, pin negru, molid și salcâm japonez.
Aceștia vor fi plantați pe următoarele aliniamente stradale: Mihai Bravu, Științei, George Coșbuc, Morilor, Movilei, Odobești, Focșani, Vultur, Nicolae Alexandrescu, Feroviarilor, Traian și Nae Leonard. Plant ...
Copacii de tablă de la Galați, celebri la nivel național
Marți, 22 Octombrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Pitoresc. Cred că trecuse deja destulă vreme de când Galațiul nu mai apăruse la știrile naționale pentru vreun motiv „pitoresc”. Uite că s-a ivit ocazia: „Copacii de tablă” din Parcul „I. C. Brătianu” - de la Elice, cum îl știu gălățenii - au apărut la Știrile Kanal D și la Observatorul Antenei 1. „În loc de copaci naturali, un parc din Galați este dotat cu arbori din tablă. În realitate, spun oficialii, construcțiile s-ar vrea a fi niște pergole care să ...
Firmele care lucrează pe Domnească, amendate pentru că nu protejează copacii
Miercuri, 20 Martie 2024 18:02 | Publicat în SOCIETATE
O echipă de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați a efectuat un control la două șantiere de construcții importante de pe strada Domnească, informează instituția gălățeană. Comisarii au constatat că rădăcinile unor copaci au fost afectate în timpul lucrărilor de construcție și că desfășurarea lucrărilor nu a respectat normele legale privind protecția spațiilor verzi și a mediului înconjurător. „Au fost stabilite măsuri cu ...
După copacii și trandafirii asfaltați de muncitorii Serviciului Public Ecosal, iată că ne-a fost semnalat de către un cititor al ziarului „Viața liberă” cazul unui arbore pavat. Gălățeanul spune că arborele cu pricina se află pe strada Barboși, în Micro 17. Situația – așa cum se poate observa și din fotografie – nu pare să fie de dată recentă. Iar șansa de supraviețuire a copacului a fost aceea că spațiile dintre pavele mai lasă, totuși, apa să treacă, spre d ...
Pagina 1 din 2

