Minipăduri urbane în școli gălățene. Proiect care aduce verdeață în oraş

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Curtea Liceului Tehnologic „Radu Negru” a fost de curând gazda evenimentului de închidere a proiectului „Minipădurea din curtea școlii”, inițiativă menită să crească biodiversitatea prin amenajarea de spații verzi cu specii locale în mai multe unități de învățământ din Galați.

Evenimentul s-a desfășurat chiar în zona viitoarei minipăduri, unde participanții au plantat arbori și le-au transmis mesaje elevilor care vor beneficia de noul spațiu verde. Proiectul urmărește nu doar îmbunătățirea calității mediului urban, ci și formarea unei culturi ecologice în rândul tinerilor. Astfel, au fost amenajate trei minipăduri în curțile Liceului Tehnologic „Radu Negru”, Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” și Școlii Gimnaziale „Iulia Hașdeu”.

Activitățile proiectului au inclus pregătirea terenului, instalarea unor sisteme de irigare inteligente, sesiuni de plantare și peste 21 de ateliere educative dedicate protecției mediului și rolului ecosistemelor urbane. Elevii, profesorii și voluntarii din comunitate au contribuit la întreținerea puieților și completarea vegetației.

Un element inovator îl reprezintă sistemul pilot de captare și reutilizare a apei pluviale, care colectează apa de pe acoperiș și o folosește pentru irigarea spațiilor verzi, reducând consumul de apă potabilă. Amenajările au inclus și alei permeabile din scoarță de copac, zone cu plante medicinale și specii polenizatoare, precum și modelarea terenului pentru favorizarea infiltrării apei.

Rezultatele proiectului sunt impresionante: peste 2.500 de plante instalate, trei minipăduri urbane funcționale, sisteme inteligente de irigare, 180 de elevi implicați în activități educative și peste 50 de voluntari activi. Proiectul a beneficiat de sprijinul Primăriei Galați, Agenției pentru Protecția Mediului, Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” și al unor ONG-uri și companii locale.

Inițiativa a fost implementată de GWP - Global Water Partnership România și finanțată de ENGIE România, prin Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București și ING România, demonstrând că implicarea comunității poate transforma curțile școlilor în minioaze verzi.

Citit 30 ori Ultima modificare Marți, 02 Decembrie 2025 18:24

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro