Poza zilei. Regenerarea urbană, varianta junglă

Poza zilei. Regenerarea urbană, varianta junglă
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Un cititor al ziarului, care în primăvară ne-a sesizat că puful plopilor practic acoperise tot trotuarul, făcându-le cetăţenilor viaţa un chin, chestiune rezolvată atunci prin toaletarea de către Gospodărire Urbană a copacilor respectivi, a revenit cu alte fotografii din zonă. 

"Dacă prin alte părți se taie pădurea, la Galați e pe cale să răsară una, ceea ce confirmă regenerarea urbană promisă de Primărie, prin ,,amabilitatea,, celor de la ADP care nu se vor mai chinui să raporteze câți copaci au plantat. Imagini de pe str Prelungirea Brăilei, unde după toaletarea a doi plopi bătrâni, la sfârșitul lunii aprilie, din puful rezultat și ploile lunii mai a crescut așa ceva, care e pe cale să ajungă o junglă urbană", spune cetăţeanul, însoţindu-şi mesajul de imagini. Practic, în ceea ce priveşte plopii, este clar că, dacă nu sunt scoşi din rădăcină şi curăţat bine pământul din zonă, este clar că aceştia se vor regenera, cum s-a întâmplat, de altfel, şi cu alţi arbori toaletaţi în curtea Grădiniţei nr. 59, de exemplu. Care este soluţia, pe termen lung, nu ştim, dar poate specialiştii sunt în măsură să o găsească şi să o aplice.

Citit 1904 ori Ultima modificare Miercuri, 20 August 2025 17:05

3 comentarii

  • postat de Galatean
    Joi, 21 August 2025 05:55
    86.124.201.***
    D-na Spanu va rog cu o problema ,, la tr 24 directia Tiglina 2 srt Gh. Doja colt cu str N Leonard directia traseu catre Carrefour este un segment din banda 1 neterminata de 2 ani chiar in statia de
    3
    0
  • postat de Camelia
    Miercuri, 20 August 2025 20:07
    86.124.202.***
    Aceeasi situatie se regaseste si in Micro 20 in spatele blocului H3. Cred ca Pucheanu vrea sa creeze noi paduri urbane pe cale naturala fara investitii deoarece banii "au fugit in alte zari/buzunare".
    2
    11
  • postat de @florin
    Miercuri, 20 August 2025 18:03
    93.122.248.***
    Bine ar fi în privința plopilor,să se pronunțe inginerii horticoli,nu tot felul de..Până una alta,niciun alt copac nu absoarbe la fel de mult CO²,e problema pufului.Să decidă cine a învățat,nu sudorii
    2
    15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.