Panică generală din cauza unui foc nesupravegheat
Luni, 14 Aprilie 2025 17:30 | Publicat în Regional
Nori negri de fum s-au ridicat luni deasupra comunei Pechea, din cauza unui foc pe care nu l-a ținut nimeni sub atenție. Incendiul, izbucnit într-o curte din sat, i-a speriat pe localnici, care s-au temut ca nu cumva vreo casă să fi luat foc.
Oamenii au sunat la 112, două autospeciale de stingere fiind trimise la fața locului. Pompierii au constatat că, din fericire, focul nu afectase vreo locuință, ci două anexe în care erau depozitate mai multe anvelope, cauciucul ars fiind respon ...
Un producător rusesc de negru de fum pleacă din România
Luni, 18 Martie 2024 11:40 | Publicat în ECONOMIE
Grupul rus OMSK Carbon, care deține fabrici de negru de fum în Federația Rusă și în Belarus, își închide subsidiara de depozitare, logistică, transport și trading din România, de la Galați, înființată în 2012, prin intermediul căreia își distribuia producția în țările din Balcani, a anunţat publicaţia profit.ro. OMSK Carbon România este controlată de ruși prin intermediul unui vehicul juridic înregistrat în Emiratele Arabe Unite.Începând de la 1 februarie 2024, s ...
Pornind de la premisa că numai cine nu muncește nu greșește, ar trebui să dăm o notă de indulgență gafelor de care, vrem, nu vrem, ne lovim mai la tot pasul când vine vorba de felul în care se execută ”micile detalii” în lucrările edilitare.
Adică acele servicii care trebuie să aducă, pe termen mediu și lung, bunăstare, confort și civilizație, dar care, prin modul în care sunt duse la îndeplinire, ne fac viața amară și ne determină să ne întrebăm dacă celor ...
„Surpriză” în stația de transport de la Universitate
Miercuri, 02 August 2023 11:21 | Publicat în SOCIETATE
Să fie, oare, o lucrare de artă urbană? Poate un mesaj care trebuie descifrat de privitori? Greu de spus. Cert este că, pe strada Domnească, în stația Transurb din fața Universității „Dunărea de Jos” tronează un imens cauciuc. A fost sprijinit de cadrul refugiului, și ocupă spațiul rezervat adăpostirii persoanelor aflate în scaun rulant.
Evident, nu s-ar fi putut rostogoli singur până în centrul orașului. Și nici nu s-ar fi putut teleporta în acel loc. Și totuși est ...