Zeci de străini au primit protecție din partea statului român
Miercuri, 24 Iulie 2024 08:00 | Publicat în SOCIETATE
În primul semestru al acestui an, polițiștii din cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil (CRPCSA) Galați au procesat 125 de cereri de protecție internațională și au soluționat 216 solicitări în etapa administrativă, iar în 79 dintre cazuri a fost acordată o formă de protecție din partea statului român.De asemenea, 56 de persoane au fost incluse în programele de integrare derulate sub coordonarea Inspectoratului General pentru Imigrări.Străi ...
Proceduri simplificate pentru angajarea străinilor
Joi, 21 Septembrie 2023 02:40 | Publicat în Regional
Angajatorii care vor să încadreze cetățeni străini nu vor mai trebui să parcurgă o serie de pași, anunță Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), care vine în sprijinul antreprenorilor cu o serie de scutiri în privința depunerii de documente. Astfel, începând de miercuri, 20 septembrie, în scopul simplificării procedurilor și reducerii sarcinilor administrative care revin angajatorilor, vor fi eliminate din aplicația Portal IGI următoarele documente ce trebuie atașate ...