O uniune a fermierilor solicită demiterea conducerii AFIR

Vineri, 05 August 2022 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Uniunea "Salvăm Ţăranul Român" solicită demiterea conducerii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru managementul defectuos şi slaba gestionare a fondurilor europene din PNDR alocate României în perioada de tranziţie 2021-2022. "România a avut la dispoziţie 2,84 miliarde euro la care se adaugă contribuţia statului membru de încă 15% din care la această dată România a absorbit numai 430 milioane euro (contracte plătite către beneficiari) conform datel ...

O nouă conducere la TSD Galați

Sâmbătă, 30 Iulie 2022 08:30 | Publicat în EVENIMENT
În urma recentelor alegerilor de la Organizația de Tineret Municipală a PSD Galați, a fost desemnată o nouă conducere. Astfel, președinte al organizației a fost ales juristul Cătălin Cojocaru (foto), director general al Administrației Zonei Libere. Funcțiile de vicepreședinți le-au revenit lui: Marius Pleșcan, Claudiu Zlătaru, Eduard Susma, George Onofrei, Adrian Ghimuș, Răzvan Mitrofan și Bogdan Juravlea, în vreme ce Andi Dragoș este secretar executiv.Din punct de vedere po ...
Republica Cehă preia vineri președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, într-un moment de "vreme rea" în Europa, când toate privirile sunt îndreptate spre Ucraina, relatează AFP. Această preşedinţie semestrială, pe care Praga o preia de la Franţa şi o va transmite Suediei, "nu este prevăzută pentru o vreme bună, ci pentru o vreme rea", atrage atenţia Pavel Havlicek, de la Asociaţia pentru Afaceri Internaţionale, cu sediul la Praga. Vineri, guvernul ceh îi va primi ...

Primul Congres al AUR, fără prezența jurnaliștilor

Duminică, 27 Martie 2022 15:59 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Accesul presei a fost interzis, duminică, la Congresul AUR, iar copreședintele în funcţie George Simion și-a motivat decizia spunând că este primul congres și vrea "să iasă totul perfect". "E primul nostru congres şi vrem să iasă totul perfect. Nu cred că vă deranjează", a spus Simion, citat de Agerpres, când a fost întrebat de ce nu se permite presei accesul în sală decât după anunțarea rezultatului alegerilor."Niciodată AUR nu va face alianţă cu Băsescu, cu Ponta, cu ...

Marcela Daniela Costea revine la conducerea APDM Galați

Vineri, 18 Martie 2022 17:40 | Publicat în EVENIMENT
O nouă schimbare intervine la vârful conducerii Administrației Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați după ce mandatul actualului director, Alexandru Șerban, care expiră pe 22 martie, nu a mai fost prelungit de conducerea Ministerului Transporturilor. Din 23 martie, la conducerea instituției va veni Marcela Daniela Costea, care a mai îndeplinit, de altfel, până în 2020, funcția de director general al APDM Galați, iar anterior a fost şef birou Proiecte Europene. Din 2021 pân ...

Bărbații domină conducerea companiilor

Luni, 07 Februarie 2022 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Cele 21.253 de companii gălățene active la sfârșitul anului 2021, înregistrate ca persoane juridice, aveau împuternicite 26.245 de persoane în funcțiile de conducere, rezultă din datele centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Aproape două treimi din persoanele aflate la vârful companiilor gălățene (61,76 la sută) erau bărbați, respectiv, 16.208 manageri. În total, în structurile de conducere ale companiilor erau 10.037 de femei. ...
Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a fost ales vineri la conducerea partidului Nur Otan, aflat la guvernare, finalizându-se astfel transferul de putere de la predecesorul său, Nursultan Nazarbaev, transmit Reuters şi AFP. "Din decizia congresului al XXI-lea extraordinar al partidului, preşedintele republicii Kazahstan, Kasîm-Jomart (Tokaev), a fost ales în unanimitate preşedintele partidului Nur Otan", a anunţat preşedinţia kazahă pe Twitter. Nazarbaev, care a demisi ...
* Alegeri la nivelul unităților GFG Alliance La nivelul unităților din cadrul GFG Alliance, printre care se numără și Combinatul Siderurgic Liberty Galați, a fost constituit Comitetul European de Întreprindere (European Works Council/ EWC), menit să fie un instrument de dialog social între patronate și sindicatele din cadrul grupului. Această structură va fi un mediu de informare și colaborare pentru unități din nouă țări europene, cu un total de 18.000 de angajați. Oblig ...

Reînvestire pentru Gabriel Panaitescu

Joi, 20 Ianuarie 2022 17:15 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
UPDATE. Joi dimineață, 20 ianuarie 2022, a avut loc a doua învestire de prefect la Galați din ultimele șapte zile. Repus în funcție după o decizie a instanței, nedefinitivă, dar cu caracter executoriu, Gabriel Panaitescu s-a reîntors la conducerea Instituției Prefectului, odată cu depunerea jurământului. ”Fie că este vorba de situații de urgență generate de vremea severă, fie că este vorba de gestionarea ordinii publice sau a situației generate de pandemia de COVID-19, t ...

Alexandru Șerban revine la conducerea APDM Galați

Marți, 30 Noiembrie 2021 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Alexandru Gabriel Șerban a revenit la conducerea Administrației Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, fiind numit în funcția de director general pentru un mandat de patru luni, respectiv până în data de 22 martie 2022. Alexandru Șerban este membru PNL și a mai fost director general al APDM Galați începând din 10 februarie 2020, când a înlocuit-o la conducerea companiei pe Marcela Daniela Costea, susținută de PSD. Șerban a fost director al APDM Galați până pe 9 august ...
Pagina 1 din 11