Galațiul se află, în aceste zile, sub un „asediu” de manifestări culturale, religioase, sportive și militare, la care se anunță participarea unui număr mare de persoane. Peste o sută de jandarmi, alături de polițiști și forțe venite de la Bacău pentru sprijin vor fi în stradă, pentru ca evenimentele să nu degenereze în situații nedorite. Primul pe lista evenimentelor din acest sfârșit de săptămână este pelerinajul religios la moaștele Sfântului Andrei, care are l ...
Neculai Culianu, matematician şi astronom român, s-a născut pe 29 august 1832, la Iaşi. După absolvirea Academiei Mihăilene din Iaşi, în 1855, şi-a continuat studiile la Paris, în 1860 luându-şi licenţa în matematică la Sorbona. În capitala Franţei, unde a rămas până în 1863, a făcut cercetări la Observatorul Astronomic. Profesor reputat al Universității ieșene, a fost decan al Facultății de Științe şi rector al Universității din 1880 până în 1898. A contribu ...

Henry Bacon, arhitectul care a făcut clădirile-simbol ale Americii

Vineri, 28 Noiembrie 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Arhitectul american Henry Bacon s-a născut pe 28 noiembrie 1866, în Watseka, Illinois. A studiat o vreme la Universitatea din Illinois, dar a ales să urmeze o carieră în arhitectură, devenind ucenic la celebra firmă "McKim, Mead & White" din New York. În 1889, a primit o bursă, care i-a oferit șansa de a studia arhitectura clasică în Europa: Franța, Italia, Grecia și Turcia. Cariera sa a înflorit, iar stilul său a fost marcat de estetica Beaux-Arts, combinând grandoarea cla ...

Ce ne rezervă astrele înainte de weekend. O zodie se revoltă

Vineri, 28 Noiembrie 2025 00:00 | Publicat în HOROSCOP
SăgetătorConcentrează-te pe finalizarea unei etape de introspecție, pentru a-ți stabili intențiile viitoare. CapricornReușești să închei contracte avantajoase și să cunoști persoane importante, dar ai grijă la suprasolicitare. VărsătorS-ar putea să nu fii pe aceeași lungime de undă cu superiorii, așa că este de preferat să fii prudent. PeștiResponsabilitatea în decizii îţi poate schimba traseul carierei în sens pozitiv. BerbecEști determinat să-ți atingi obiecti ...

Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile

Vineri, 28 Noiembrie 2025 06:30 | Publicat în UTILE
În perioada 28 noiembrie - 2 decembrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, zona Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; bulevardul Oțelarilor, între strada Stadionului ...

Unde sunt amplasate astăzi radarele poliției

Vineri, 28 Noiembrie 2025 00:00 | Publicat în AUTO
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie şi săptămâna aceasta. Astăzi, 28 noiembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Brăilei și Drumul de Centură.  În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Șendreni și Hanu Conachi, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă și Costache Negri. Pe DE 581, o autospecia ...

Se caută o familie pentru un suflet bun și deștept

Sâmbătă, 29 Noiembrie 2025 15:00 | Publicat în SFATURI
Cățelul din imagine, care are cam doi ani și circa 15 kg, a fost găsit pe stradă, rănit și mergând doar în trei lăbuțe, pe 23 septembrie. Avea o infecție urâtă în urma unei mușcături, dar, cu ajutorul oamenilor minunați de la PetVet Medical Galați, care l-au tratat gratuit, s-a făcut bine.  Se află de atunci în foster la Ada Simona Biriș, cea care l-a găsit și care a avut grijă să se vindece complet. A fost sterilizat gratuit într-o campanie organizată de Help Lăb ...

Ce putem vizita astăzi în Galați

Vineri, 28 Noiembrie 2025 07:30 | Publicat în UTILE
Expoziții: Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția personală de tapiserie „Vatra FăDorului”, semnată de Sorina Fădor Vădeanu. Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Vernisajul expoziției „Apropieri. Studii de expresie”, de Cristiana-Emanuela Tărbuc, ora 17.00.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Repere arheologice la „Dunărea de Jos”, Civilizația tradițională din sudul Moldovei, „Situri şi contexte arheologice din judeţul Galaţi. Campaniile 2006-2023”.C ...

Christian Bale este „American Psycho” în filmul zilei

Vineri, 28 Noiembrie 2025 12:30 | Publicat în UTILE
„American Psycho”SUA (2000), dramă, horror, thrillerAXN, vineri, 28 noiembrie, ora 21.00 Cu: Christian Bale Titlul original: American PsychoO puternică satiră socială, care reflectă viața urbană rapace de la sfârșitul anilor '80 prin ochii unui criminal în serie, silind audiența să pătrundă în mintea tulbure a acestuia și să-i înțeleagă motivația acțiunilor. Filmul este inspirat de romanul omonim al lui Bret Easton Ellis, poate cel mai controversat roman al anilor ' ...

S-a întâmplat pe 28 noiembrie

Vineri, 28 Noiembrie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR
1680 - Încetează din viaţă GIAN LORENZO BERNINI (n. 1598), arhitect, sculptor, pictor italian, reprezentant de seamă al barocului.1820 - Se naşte FRIEDRICH ENGELS (m. 1895), filosof, militant socialist german.1829 - Se naşte ANTON GRIGORIEVICI RUBINSTEIN (m. 1894), compozitor, pianist, dirijor, pedagog rus, unul dintre fondatorii Conservatorului din Petersburg.1863 - Se naşte, la Tg. Bujor, jud. Galaţi, EREMIA GRIGORESCU (m. 1919), general, unul dintre cei mai înzestraţi coma ...
Pagina 2 din 155