Luna martie a adus la Smârdan finalizarea unui proiect în valoare de 10 milioane de lei care a presupus demolarea și reconstruirea Școlii Gimnaziale "Sf. Cuvioasa Parascheva". Proiectul, care i-a "mâncat ficații" primarului Silviu Zinica, după cum ne-a declarat, a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.La început de primăvară, stadiul proiectelor din comuna gălăţeană  este următorul: proiecte în implementare în valoare de 61,8 milioane de lei, proiecte î ...
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă pentru clerul şi credincioşii din Arhiepiscopia Dunării de Jos prilej de bucurie duhovnicească, de evlavie, de rugăciune stăruitoare şi de filantropie, mai ales acolo unde locaşurile de cult o au ca ocrotitoare spirituală pe sfânta de la Iaşi. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat în mijlocul clerului şi credincioşilor la Biserica "Sfânta Parascheva" din municipiul Galaţi, unde a săv ...