ÎPS Casian s-a rugat Sfintei Cuvioasa Parascheva pentru binecuvântarea gălățenilor

ÎPS Casian s-a rugat Sfintei Cuvioasa Parascheva pentru binecuvântarea gălățenilor
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Zeci de mii de credincioși au participat luni, 14 octombrie, la Iași, la ceremonia Sfintei Liturghii oficiate la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cu prilejul sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Ceremonialul a fost oficiat de un sobor de preoţi, episcopi şi arhiepiscopi având în frunte pe mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan. La slujba de la hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi au participat 22 de ierarhi din România şi din străinătate.

Printre înalții ierarhi prezenți la această mare sărbătoare a ortodoxiei s-a numărat și ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care la momentul cuvenit al slujbei a binecuvântat mulțimea de credincioși.

În ultimele zile, pelerini veniţi din ţară şi străinătate au format un rând lung de câţiva kilometri pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar și la racla cu moaștele Sfântului Pantelimon, aduse special în aceste zile în capitala Moldovei de la o mănăstire de pe Muntele Athos.

Printre zecile de miii de credincioși care au participat la acest pelerinaj s-au aflat și numeroși credincioși din Galați și Brăila.

De asemenea, în ajunul acestei mari sărbători, ÎPS Casian s-a închinat și s-a rugat Sfintei Parascheva ca toți credincioșii de la Dunărea de Jos să fie apărați de boli, de necazuri și suferințe și, mai ales, de lipsa de iertare și de pace.

”Rugăciunea este în seara aceasta priveghere, acolo unde putem, cât putem și cât folos sufletesc dorim. Vă mulțumesc celor ce, prin rugăciune, mi-ați ajutat să ajung la racla sfintelor moaște ale Sfintei Parascheva și la cea a moaștelor (capul) Sfântului Doctor Pantelimon! Pentru dumneavoastră, cei din Câmpia Covurluiului și din toate localitățile sinistrate (reprezentanți prin sora Tudora de la Pechea, pe care am întâlnit-o aici), am rugat-o mult pe Sfânta Parascheva să vină ea în pelerinaj către locurile în care vă aflați, să vă aducă toată liniștea, toată pacea în inimi și tot curajul de a crede în ajutorul lui Dumnezeu prin ea și prin oamenii buni, că vom reveni toți în căsuțele noastre.

Ne mutăm cu gândul și la bolnavii din spitale și, mai ales, la cei din Spitalul "Sf. Cuv. Parascheva" din Galați, împreună cu medicii și asistenții: Sfânta este acolo de gardă, 24 din 24 de ore!

Mă opresc în rugăciune și la Mănăstirea și Orfelinatul eparhial "Sf. Parascheva", unde Sfânta mângâie o sută de copii în fiecare zi. Este un "pod" de rugăciune, de filantropie, de binecuvântare și de bucurie pentru noi toți!

Sfântă Preacuvioasă Maică Parascheva, ajută-ne, ocrotește-ne, învață-ne să ne rugăm, să ne ajutăm și să ne iertăm! Amin!”, s-a rugat Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Creștinii ortodocși din întreaga țară sărbătoresc în fiecare an, pe 14 octombrie, marea sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Această zi este și punctul culminant al pelerinajului anual de la Catedrala Mitropolitană din Iași, dar pentru credincioșii de la Dunărea de Jos este și moment de aducere - aminte că primele binecuvântări ale Cuvioasei Parascheva pe pământ românesc au fost la Galați, unde, în 1641, corabia ce sosea cu cinstitele moaște a fost întâmpinată de alaiul domnesc și mulțimile de credincioși.

În prezent, în eparhia Dunării de Jos, 27 de parohii și capele din județele Galați și Brăila o au ca ocrotitoare spirituală pe Sf. Cuvioasă Parascheva.

Citit 2661 ori Ultima modificare Luni, 14 Octombrie 2024 18:52

2 comentarii

  • postat de Cetatean
    Joi, 17 Octombrie 2024 15:19
    46.97.171.***
    Rugăciunea se face in discreție, nu trebuie filmata. Atunci omul este plăcut lui Dumnezeu.Tacerea unui prelat arata pioșenia acestuia fata de Dumnezeu și de ce nu, fata de credincioși.
    0
    1
  • postat de George
    Marți, 15 Octombrie 2024 09:42
    92.87.95.***
    Nu ne intereseaza cea facut, cea mancat, samd, domnul Casian.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.