În acest weekend, peste 80 de jandarmi vor menține ordinea publică alături de poliție în Galați, Tecuci și Târgu Bujor și vor asigura ordinea publică la manifestările sportive și religioase programate a avea loc în județ, dar și la cele religioase, unde este preconizată prezența unui număr mare de persoane. Astfel, dispozitivele de ordine publică vor fi prezente la cele opt evenimente sportive programate la Patinoar, Stadionul "Gloria", Sala Sporturilor și stadionul din Lie ...
Primăria municipiului Galați a anunțat, printr-un comunicat de presă, închiderea temporară a străzii Gării, pe tronsonul cuprins între străzile Paul Păltănea (fosta Mihai Bravu, strada cu Biblioteca „V.A. Urechia”) și Domnească. Măsura este justificată prin „executarea în carosabil, în regim de urgență” a unor lucrări pe porțiunea de stradă respectivă. Din fericire, se pare că operațiunea nu va dura mult, doar două zile, pe 19 și 20 august, adică lunea și ma ...
Trei conducători auto din județul Galați au ajuns în atenția organelor de anchetă după ce au fost depistați în trafic, sub influența alcoolului sau a drogurilor. "Veteranul" seriei are 46 de ani și a fost oprit la Tg. Bujor de un echipaj de poliție care l-a testat cu etilotestul. A rezultat o alcoolemie de 0,76 la mie alcool pur în aerul expirat, fapt care i-a făcut pe agenți să-l ducă la spital pe șoferul cercetat acum pentru conducere sub influența alcoolului. Același "păc ...
Mesaje RO-Alert în judeţul Galaţi. Avertizare despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian
Miercuri, 13 Septembrie 2023 09:28 | Publicat în Regional
Autorităţile române au emis, în noaptea de marţi spre miercuri, un mesaj RO-Alert pentru localităţi din judeţele Tulcea şi Galaţi, anunţând că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Mesajul le cere oamenilor să-şi păstreze calmul şi să se adăpostească.
”Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adoposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în i ...
Și-a înjunghiat soția, apoi a încercat să fugă din țară, murind într-un accident
Vineri, 28 Iulie 2023 08:40 | Publicat în JURIDIC
După ce au consumat alcool, doi soți au ajuns la o ceartă care a degenerat în violență domestică. În plin acces de furie, bărbatul de 33 de ani și-a lovit soția de 28 de ani, căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit. Așa se face că, la primele ore ale zile de 28 iulie, printr-un un apel la 112, se solicita ajutorul medicilor pentru o femeie care era căzută pe o stradă din Galați, care părea vicitma unei agresiuni. „Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, ...