Regional - Viaţa Liberă Galaţi
Notarii din toată țara, în ajutorul gălățenilor afectați de inundații
Scris de Cristinel Luca Luni, 14 Octombrie 2024
Notarii publici din întreaga țară au contribuit la colectarea unor sume importante de bani în scopul sprijinirii familiilor din județul Galați afectate de inundații, potrivit unui comunicat al Camerei Notarilor Publici Galați. „Au donat notari din toată România, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR), Centrul Național de Administrare…
Se reia parţial circulația trenurilor pe ruta Galaţi - Bârlad
Scris de Viaţa liberă Luni, 14 Octombrie 2024
Circulația trenurilor pe ruta Galaţi - Bârlad, pe care calea ferată a fost afectată grav în urma inundaţiilor din luna septembrie, se va relua parțial, începând de marţi, 15 octombrie 2024. Trenurile vor circula pe o distanţă de numai 39 de kilometri, până la Chiraftei, iar mai departe, pe ruta…
Galaţiul, în cursa pentru a deveni oraş neutru climatic
Scris de Viaţa liberă Luni, 14 Octombrie 2024
Municipiul Galaţi a intrat, alături de alte 15 localităţi din România, în cursa pentru a deveni oraşe neutru climatic Competiţia lansată în cadrului proiectului "M100" va avea zece oraşe câştigătoare, care vor fi selectate de un juriu internaţional.Proiectul a fost deschis oraşelor cu peste 50.000 de locuitori, care s-au putut…
Dunărea, împânzită cu setci pentru capturarea sturionilor
Scris de Mariana Constandache Luni, 14 Octombrie 2024
Aproape 20 de sturioni, specie protejată de lege, au fost descoperiţi de polițiștii de la Transporturi prinși într-o plasă imensă, montată pe segmentul gălățean al Dunării Descoperirea, făcută în cursul unei razii, a scos la iveală 17 exemplare, care, din fericire, erau vii și au fost eliberate de polițiști înainte…
Salariul mediu net în județul Galați a ajuns la 4.663 de lei
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 13 Octombrie 2024
Județul Galați a revenit pe trend crescător în ceea ce privește numărul de salariați, în luna iulie fiind înregistrat cel mai mare număr de angajați din ultimul an și jumătate. Şi veniturile salariale la nivelul Galațiului a avut o tendință de creștere, chiar dacă în ultimele luni au existat mici…
Fonduri pentru refacerea cursurilor de apă
Scris de Viaţa liberă Duminică, 13 Octombrie 2024
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a solicitat suma de 137,8 milioane de lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru lucrări în regim de urgenţă de înlăturare a efectelor calamităţilor naturale produse în judeţele Galaţi şi Vaslui în perioada 13-19 septembrie 2024. Potrivit ministerului, trebuie realizate lucrări de refacere…
Cât costă amenajarea unui „club de șah” într-un parc de cartier (foto)
Scris de Anca Melinte Duminică, 13 Octombrie 2024
Peste 300.000 de lei fără TVA va cheltui Primăria municipiului Galați pentru amenajarea unui "club de șah" - de fapt o terasă de tip foișor cu opt mese pentru șah şi băncuțele aferente - într-un parc de cartier. Este vorba, potrivit informațiilor furnizate de autorități, despre parcul din vecinătatea magazinului…
Jandarmii, în alertă tot weekendul
Scris de Mariana Constandache Vineri, 11 Octombrie 2024
În acest weekend, peste 80 de jandarmi vor menține ordinea publică alături de poliție în Galați, Tecuci și Târgu Bujor și vor asigura ordinea publică la manifestările sportive și religioase programate a avea loc în județ, dar și la cele religioase, unde este preconizată prezența unui număr mare de persoane.…
Podul de la Brăila, asfaltat pentru a patra oară
Scris de Viaţa liberă Vineri, 11 Octombrie 2024
Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila a început să fie asfaltat pentru a patra oară. Circulaţia a fost deviată, începând de miercuri, 9 octombrie, în vederea efectuării lucrărilor, potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Buzău. "Au început lucrările de asfaltare pe podul de la Brăila, DN 2S, km…
Lucrări de refacere a drumurilor județene afectate de inundațiile din septembrie (foto)
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 11 Octombrie 2024
Pe mai multe drumuri din județul Galați se află în plină desfășurare lucrări de refacere a infrastructurii de transport afectate de inundații, informează Consiliul Județean (CJ) Galați În acest moment, sunt în derulare ample intervenții pe DJ 255 la Suhurlui, pe DJ 251G la Valea Mărului (în zona pârâului Găunoasa),…
Se distribuie saci pentru colectare selectivă
Scris de Viaţa liberă Vineri, 11 Octombrie 2024
Serviciul Public Ecosal Galați a anunţat o nouă campanie de distribuire a sacilor pentru colectarea selectivă a deșeurilor, în zonele de case ale orașului, care se va desfășura în perioada 14-25 octombrie. Distribuirea se va realiza pentru fiecare adresă în ziua colectării deșeurilor menajere. Cei care nu sunt acasă în…
Aderarea României la Spaţiul Schengen a fost respinsă din nou
Scris de Viaţa liberă Vineri, 11 Octombrie 2024
Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene (UE) a respins din nou aderarea României la Spaţiul Schegen, după încă o opoziţie a Austriei. Stabilirea datei de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România va necesita o nouă decizie a JAI, se spune în comunicatul…
Eveniment caritabil pentru familiile sinistrate
Scris de Viaţa liberă Vineri, 11 Octombrie 2024
Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard", în colaborare cu Asociația "Doinița Covurluiului" și Asociația Culturală "Horincea", organizează duminică, 13 octombrie, de la ora 18.30, în sala proprie, un spectacol caritabil de muzică și dansuri populare, intitulat sugestiv "Hai să dăm mână cu mână", dedicat sprijinirii familiilor sinistrate din…
Sediul APM Galați va intra în reabilitare
Scris de Cristinel Luca Vineri, 11 Octombrie 2024
Sediul din complexul Țiglina I al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Galați urmează să intre într-un proces de reabilitare, după ce a fost inundat de trei ori în două săptămâni de ploile torențiale care au căzut în Galați. Așa cum "Viața liberă" a mai scris, sistemul de evacuare a apei…
14 candidați validaţi pentru alegerile prezidențiale din România
Scris de D.C. Predescu Joi, 10 Octombrie 2024
Biroul Electoral Central a anunțat joi, 10 octombrie, definitivarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale care se vor desfăşura în România la sfârşitul acestui an. După analizarea dosarelor de candidatură și rezolvarea contestațiilor, au fost validate 14 candidaturi. Dintre cei 14 candidaţi care vor intra în cursa pentru Cotroceni, zece sunt reprezentanţi…
Echipamentele electrice și electrocasnice distruse de inundaţii vor fi preluate de colectori autorizați
Scris de Cristinel Luca Joi, 10 Octombrie 2024
Echipamentele electrice, electronice și electrocasnice (așa numitele DEEE) distruse după inundații, și devenite inutilizabile, vor fi preluate de colectori autorizați, care vor merge în fiecare comună afectată, din poartă-n poartă, au dat asigurări pentru "Viața liberă" președintele și vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), precum și directorul executiv al…
Sponsorizare de la navalişti pentru educaţia viitorilor specialişti gălăţeni
Scris de Anca Spânu Joi, 10 Octombrie 2024
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați (UDJG) și Șantierul Naval Damen Galați SA au semnat, pe 9 octombrie, un acord de parteneriat pentru susținerea și promovarea reciprocă a activităților și a intereselor specifice celor două părți. Acordul prevede nu doar o importantă sponsorizare pentru Facultatea de Arhitectură Navală din cadrul…
Pechea, locul unde soarele răsare din noroi
Scris de Cristinel Luca Joi, 10 Octombrie 2024
Angajații Agenției Naționale pentru Protecția Mediului au dat o mână de ajutor sinistraților din comuna Pechea și au rămas impresionați până dincolo de cuvinte de situația și de poveștile oamenilor pe care i-au întâlnit "Am avut astăzi (marți, 8 octombrie - n.r.) o acțiune de solidaritate în comuna Pechea, coordonată…
Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, ridicat din spital pentru luare de mită
Scris de Viaţa liberă Joi, 10 Octombrie 2024
Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, deputat PNL, a fost ridicat de polițiști, joi dimineaţă, fiind acuzat de peste 100 de fapte de luare de mită, în general sume mici și alimente, cazul fiind instrumentat de DNA Iași, potrivit HotNews. La spitalul din Huși, unde Tătaru este medic chirurg, sunt…
Auchan Retail România - Comunicat de presă – 10 octombrie 2024
Scris de ADVERTORIAL Joi, 10 Octombrie 2024
Auchan România la aniversarea de 18 ani: peste 440 de magazine, prețuri mici și acțiuni de anvergură pentru un comerț sustenabil La 18 ani de la deschiderea primului magazin – Auchan Titan, retailerul a dezvoltat o rețea multi-format având în prezent peste 440 de magazine la nivel național sub mărcile…
Cine vrea să admire nuferi, poate şi la Galaţi
Scris de Anca Spânu Joi, 10 Octombrie 2024
Dacă îţi plac nuferii, dar nu ai nici timp, nici bani să îi admiri la ei acasă, în Delta Dunării, ai acum ocazia să îi vezi aici, aproape, în oraş În Parcul "Viva", un nufăr roz se deschidea, marţi după-amiază, pe micul iaz cu peşti amenajat aici, spre deliciul trecătorilor,…
Ce nave militare vor să cumpere Forțele Navale Române. Damen Galați, un candidat important (VIDEO)
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 09 Octombrie 2024
Prezent la ceremonia de punere a chilei pentru primul portavion de drone construit în Europa, destinat Portugaliei, recent organizată la Șantierul Naval Damen Galați, șeful Forțelor Navale Române, viceamiralul Mihai Panait, a precizat că România pregătește la rândul ei un program de achiziții pentru marina militară. În cadrul acestuia, Forțele…
Peste 2.000 de familii au primit banii de la Guvern
Scris de Viaţa liberă Miercuri, 09 Octombrie 2024
Până miercuri, 9 octombrie, 2.155 de familii afectate de inundații au primit câte 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, mobilier, obiecte sanitare sau combustibil pentru încălzire De asemenea, continuă și plata celor 10.000 de lei, care, în aceste zile, vor ajunge la beneficiari. În total, fiecare familie trebuie să…
Lucrări la rețelele electrice din Bariera Traian
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 09 Octombrie 2024
Sâmbătă, 12 octombrie, DEER Sucursala Galați anunță lucrări la rețelele electrice din zona de nord a orașului. Vor rămâne fără curent, timp de până la cinci ore, începând cu 9.00 dimineața, consumatori casnici din zona Metro - Bariera Traian, de pe strada Cetățianu Ioan, Traian spre Galați (până la Aleea…

