Peste 77.000 de măsurători ale calității aerului au fost efectuate în județul Galați de la începutul anului și până la finalul lunii martie 2025, conform unui raport recent emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acestea s-au realizat prin intermediul rețelei automate de monitorizare a calității aerului, formată din cinci stații amplasate strategic în județ.
- o stație de fond suburban: GL3 - str. Traian nr. 431;
- o stație industrială: GL4 - b-dul Dunărea nr. 8;
- o stație de fond urban: GL2 - str. Domnească nr. 7;
- două stații de trafic: GL1 - str. Brăilei nr. 181 și GL5 - Tecuci, str. 1 Decembrie nr. 146B.
Datele colectate sunt transmise în timp real și pot fi consultate de public pe platforma http://www.calitateaer.ro.
Un sprijin important în acest demers a fost acordarea de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu titlu gratuit, a unui autolaborator de monitorizare. Acesta a fost utilizat în primul trimestru al anului pentru campanii mobile de măsurare a emisiilor de poluanți, în trei zone sensibile din municipiul Galați: în apropierea Hotelului ”Sport”, în perioada 10-18 februarie, la Șantierul Naval Damen, între 19 februarie - 7 martie, și la ”Fabrica de Distracții” de pe Calea Prutului, 24 martie - 4 aprilie.
Depășiri pentru PM10, dar fără alerte la dioxid de sulf, azot sau ozon
În ceea ce privește indicatorul PM10 (particule în suspensie), autolaboratorul a înregistrat în februarie trei depășiri ale valorii-limită zilnice de 50 µg/m³: 50,33 µg/m³ pe 24 februarie, 83,95 µg/m³ pe 25 februarie și 71,14 µg/m³ pe 26 februarie. Aceste date au fost transmise instituțiilor abilitate: Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Galați și Direcția de Sănătate Publică Galați.
În schimb, nu s-au înregistrat depășiri pentru alți indicatori importanți:
- Dioxidul de sulf a avut valori cuprinse între 5,64 µg/m³ (Tecuci) și 7,24 µg/m³ (b-dul Dunărea), mult sub pragul de alertă (500 µg/m³).
- Dioxidul de azot a avut un minim de 9,85 µg/m³ (str. Domnească, februarie) și un maxim de 17,45 µg/m³ (b-dul Dunărea, martie), departe de limita de 200 µg/m³.
- Monoxidul de carbon s-a situat între 0,10 mg/m³ (str. Traian, ianuarie) și 0,32 mg/m³ (str. Domnească, martie), sub limita de 10 mg/m³.
- Ozonul nu a depășit valorile limită; cea mai mică valoare a fost 34,23 µg/m³ (ianuarie, b-dul Dunărea), iar cea mai mare - 63,51 µg/m³ (martie, str. Traian).
Benzenul și PM2.5 - sub limitele admise
- Pentru benzen, ale cărui limite se calculează anual, concentrațiile lunare nu au depășit valoarea admisă de 5 µg/m³. În martie, cea mai scăzută valoare a fost 0,96 µg/m³ (str. Domnească), iar cea mai ridicată - 4,53 µg/m³ (b-dul Dunărea).
- În privința particulelor PM2.5, deși valorile zilnice nu sunt relevante pentru conformare, media lunară a fost sub limita anuală de 20 µg/m³: 14,71 µg/m³ în ianuarie, 12,27 µg/m³ în februarie și 12,24 µg/m³ în martie.
Deși în luna februarie au existat câteva depășiri la indicatorul PM10, calitatea generală a aerului în județul Galați, în primul trimestru al anului 2025, a fost una acceptabilă.
Autoritățile continuă monitorizarea atentă a emisiilor, în special în zonele afectate de trafic intens sau activități industriale, pentru a preveni situații de risc asupra sănătății populației.