Chinezii se arată din nou interesați de Galați
Duminică, 14 Septembrie 2025 19:00 | Publicat în Prima Pagina
La începutul săptămânii trecute, reprezentanți ai oamenilor de afaceri din China și-au exprimat, din nou, intenția de a veni să investească în Galați, mai exact în Zona Liberă. În ultimii ani, chinezii s-au declarat de mai multe ori interesați de zona Galațiului, dar până acum nu s-a concretizat nimic serios, exceptând câteva magazine. De data aceasta, se pare că s-a făcut și un mic pas concret în vederea unei viitoare investiții.
„Pe 8 septembrie 2025 am fost onora ...
Aproape 100 de milioane de lei pentru sănătatea copiilor din Galaţi
Joi, 11 Septembrie 2025 18:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În condițiile în care finalizarea unora dintre investițiile aflate în derulare se află în întârziere sau sub semnul incertitudinii din cauza finanțării, Primăria Galați tocmai a atribuit două contracte mari, pentru extinderi și modernizări la Spitalul pentru Copii.
„Bătălie între ofertanți, pentru investiții în sănătatea copiilor din Galați”, aflați din ediția din 21 iulie a ziarului „Viața liberă”. Licitațiile despre care ați citit s-au încheiat cu atrib ...
Lucrări de modernizare a Depoului de tramvaie
Miercuri, 03 Septembrie 2025 17:00 | Publicat în Bani Europeni
Construit în urmă cu 55 de ani, Depoul de tramvaie nr. 1 a intrat în modernizare, în cadrul unui amplu proiect cu fonduri europene care mai cuprinde bulevardul Siderurgiștilor (Tronson 2) și strada Ștefan cel Mare, artere pe care lucrările sunt deja în derulare.
Potrivit Primăriei Galați, lucrările la noua investiţie cuprind: reabilitarea căii de rulare a tramvaiului pe o lungime de 3,7 km - cale simplă (în interiorul depoului); construire/modernizare dispecerat (cu barieră cu ...
Una dintre puterile lumii va da mai greu vize pentru afaceriștii străini
Marți, 26 August 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Oamenii de afaceri din străinătate care doresc să înființeze o companie în Japonia, țara cu a patra cea mai puternică economie din lume, vor avea de acoperit o creștere de șase ori a capitalului minim necesar, până la 30 milioane de yeni (204.000 de dolari), și vor trebui să angajeze cu normă întreagă cel puțin o persoană în țara insulară, arată un document ministerial publicat marți și consultat de agenția Reuters, citată de Hotnews.ro.
Așa-numita „viză pentru ...
„Astfel de investiții salvează vieți omenești!”. Proiectul de reducere a riscului de inundații în Tecuci, finalizat
Marți, 05 August 2025 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a organizat, marți, la sediul Primăriei Tecuci, conferința de presă de finalizare a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Reducerea riscului la inundații a municipiului Tecuci, județul Galați”. Proiectul a fost cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a contractului de finanțare a fost de 217,571 milioane de lei.
Conf ...
Investiție de peste 1,8 milioane de lei, în beneficiul Plajei „Dunărea”
Marți, 05 August 2025 17:50 | Publicat în Prima Pagina
La recenta ședință a Consiliului Local, aleșii locali au aprobat studiul de fezabilitate și costurile unei investiții în beneficiul bazei de agrement Plaja „Dunărea”. De asemenea, au fost de acord cu accesarea fondurilor nerambursabile pentru acest proiect și cu suportarea de la bugetul local a cheltuielilor neeligibile. Este vorba despre construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați din taluzul adiacent zonei de agrement.
Potrivit documentelor prez ...
Reabilitare a magistralei de apă din Micro 39B
Duminică, 27 Iulie 2025 15:30 | Publicat în SOCIETATE
Joi, 24 iulie, a fost predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor de reabilitare a magistralei de apă potabilă de pe strada Grigore Ventura, din Micro 39B, a anunţat operatorul regional Apă Canal.
Această lucrare, esențială pentru infrastructura de apă a municipiului, va conecta conductele magistrale din străzile Nae Leonard, Năruja, Henri Coandă și Drumul de Centură şi va îmbunătăţi parametrii (debit și presiune) serviciului de alimentare cu apă în cartierele Micr ...
Două noi parcuri eoliene vor fi înființate la Frumuşiţa
Miercuri, 23 Iulie 2025 12:00 | Publicat în SATUL
Firma Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy, va dezvolta două noi parcuri eoliene în judeţul Galaţi, echipate cu turbine de ultimă generaţie furnizate de Vestas. Cele două parcuri eoliene, care se vor construi pe raza comunei Frumuşiţa, vor adăuga 90 MW de energie în reţea. Livrarea turbinelor este planificată pentru a doua jumătate a anului 2026, iar punerea în funcţiune a parcurilor este estimată pentru 2027. ...
Bob cu bob se face pista. Toamnă cu adrenalină şi senzaţii tari la Gârboavele
Vineri, 18 Iulie 2025 18:00 | Publicat în Bani Europeni
Se anunţă o toamnă plină pentru amatorii de senzaţii tari din Galaţi: bob suspendat cu două trasee spectaculoase, piste de mountain-bike şi zid de cățărare cu o înălțime de zece metri, în Pădurea Gârboavele. Iar pentru cei care nu simt nevoia de atâta adrenalină vor exista şi locuri de joacă, spații de relaxare și un amfiteatru în aer liber. Toate acestea fac parte dintr-un proiect al Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, despre care preşedintele Costel Fotea spune că est ...
Geografia municipiului Galaţi s-a „îmbogăţit” cu noi forme de relief: munţii de la Inelul de Rocadă.
Nu sunt nici vulcanici, nici de încreţire, ci mai degrabă „creaţi” de utilajele omului. Mai precis, de intervenţiile… Apă Canal.
Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţi la solicitarea noastră, pe acel amplasament se află un nod hidraulic foarte important. Ca să nu apară necazuri, au fost înlocuiţi 20 de metri liniari de conductă DN 800 - care avea durata d ...