Aflat vineri în vizită la Kiev, ministrul turc de externe Hakan Fidan a venit cu propunerea ca summitul trilateral Zelenski, Putin şi Trump să fie găzduit de Turcia, potrivit AFP, citată de Agerpres. ”Credem sincer că este posibil să încununăm prima și a doua rundă de la Istanbul printr-o reuniune între Trump, Putin și Zelenski, sub egida lui Erdogan”, a declarat Fidan într-o conferință de presă comună cu omologul său ucrainean Andrii Sibiga. Șeful diplomației turce a ...

Poza zilei. Pericolul de la marginea drumului

Vineri, 30 Mai 2025 19:15 | Publicat în EVENIMENT
Gura de canal neacoperită din imagine a fost descoperită de o cititoare, pe strada Cloşca, vizavi de parc, chiar în apropierea unei treceri de pietoni. Se vede clar că stă de mult timp aşa, fiindcă deja se strânseseră acolo resturi vegetale şi deşeuri. Nu ştim dacă este vorba despre o canalizare funcţională, dat fiindcă că, stând descoperită, este greu de crezut că în caz de ploaie puternică mai serveşte scopului său iniţial. Dar, chiar dacă nu mai foloseşte, nu ar tr ...
Universități din întreaga lume caută să ofere refugiu studenților afectați de măsurile luate de președintele american Donald Trump împotriva instituțiilor de învățământ superior din SUA și vizează nu doar studenți de top, ci și o parte a miliardelor de dolari generate până acum de aceștia pentru economia americană, a relatat agenția Reuters, conform Hotnews.ro. Universitatea Osaka, una dintre cele mai bine cotate din Japonia, oferă studenților și cercetătorilor de ...

Jeleuri Haribo, contaminate cu cannabis

Vineri, 30 Mai 2025 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Mai multe persoane din Ţările de Jos, inclusiv copii, au reclamat ”stări de rău, precum ameţeala” după ce au mâncat jeleuri Happy Cola F!ZZ de la Haribo. Pachetele de dulciuri au fost testate și s-a descoperit că erau contaminate cu cannabis, potrivit The Guardian, citat de Hotnews.ro. ”Vrem să aflăm exact cum a ajuns în dulciuri şi, desigur, cum au ajuns pachetele în magazin”, a afirmat un purtător de cuvânt al Poliţiei, în timp ce Autoritatea pentru Siguranţa Produ ...

Remember. Max Blecher (1909-1938)

Duminică, 01 Iunie 2025 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Romancierul român de origine evreiască Max Blecher s-a născut pe 8 septembrie 1909, la Botoşani, dar a trăit şi a studiat la Roman. A debutat cu versuri suprarealiste, placheta „Corp transparent” apărând în 1934, cu ajutorul lui Geo Bogza, devotat prieten care a contribuit și la tipărirea celor trei romane: „Întâmplări din irealitatea imediată”, „Inimi cicatrizate” și „Vizuina luminată”, ultimul a apărut postum. Deși a scris atât de puțin, Blecher a avut part ...

Cariere. Svetlana Aleksievici, laureată a Premiului Nobel

Duminică, 01 Iunie 2025 08:00 | Publicat în MAGAZIN
Svetlana Alexievici,  jurnalistă, ornitologă și scriitoare belarusă, s-a născut pe 31 mai 1948, la  Ivano-Frankivsk, RSS Ucraineană. A crescut în Belarus. A scris poezii şi articole în ziarul şcolii, o perioadă de "practică" necesară pentru a se înscrie la Departamentul de Jurnalism al Universităţii din Minsk.  A fost jurnalist corespondent în Minsk, colaborând cu unele dintre cele mai importante ziare. A scris despre unele dintre cele mai dramatice evenimente: Al Doilea Ră ...

Din sportul gălățean. România, trei meciuri cu Slovacia

Vineri, 30 Mai 2025 16:30 | Publicat în SPORT
VOLEI. O discuție telefonică cu selecționerul Sergiu Stancu ne-a edificat în privința meciurilor de verificare pe care ”tricolorii” le susțin cu colegii din Slovacia. Este vorba despre trei meciuri, așa cum ziarul nostru a anunțat cu multă vreme în urmă, și nu două. Primul joc a avut loc joi, câștigat de echipa noastră cu 3-0, vineri a fost al doilea, iar sâmbătă, ora 18,00, ultimul. Aceste trei partide, plus cele două în Finlanda (3-2 și 3-1) constituie verificarea pot ...

Carnet cultural. Ce expoziţii putem vedea în Galaţi

Sâmbătă, 31 Mai 2025 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia ”Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimoniul muzeului.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția „Impresii Atemporale”, cu lucrări semnate de artistul Sterică Bădălan.Casa Artelor - Expoziţia de pictură a elevei Melisa Onen.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: "Mozaic tehnic", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei".Casa Memorială "Cost ...

Prognoza meteo pentru weekend

Sâmbătă, 31 Mai 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, 31 mai, cerul va fi predominant senin, cu înnorări parţiale după prânz. Temperaturile vor fi situate între 13 grade Celsius, minima nopţii, şi 22 de grade Celsius, maxima zilei. Presiunea atmosferică va fi în jurul valorii de 746 mm coloană de mercur. Duminică, cerul va fi parţial noros, cu posibilităţi de ploaie uşoară, dar temperaturile sunt în creştere, minima nopţii fiind de 14 grade Celsius, iar maxima zilei de 24 de grade Celsius. Presiunea atmosferică rămâ ...

United, la al treilea joc din finala Ligii I de futsal

Vineri, 30 Mai 2025 15:50 | Publicat în SPORT
Finala Ligii I de futsal programează al treilea joc al seriei dintre FK Odorheiu Secuiesc și United Galați. După 2-0 pentru formația gălățeană la capătul primelor două jocuri, United are nevoie de un singur succes pentru a reuși să câștige un nou titlu de campioană. Duminică, de la ora 19,00, la Odorheiu Secuiesc, este programat al treilea joc, ce va putea fi transmis în direct pe Digi Sport 4. În cazul în care formația gazdă va câștiga și se va face 2-1 la general, u ...
Pagina 39 din 2609