Investiții fără precedent în școlile gălățene. Educație de zeci de milioane

Investiții fără precedent în școlile gălățene. Educație de zeci de milioane
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Municipalitatea gălățeană și-a stabilit un țel aparte din alocarea sau atragerea de fonduri pentru clădirile unităților de învățământ de pe raza orașului. Este vorba de proiecte de peste 50 de milioane de euro.

Urbanismul, prin definiție, vizează crearea și organizarea vieții unei așezări urbane. La Galați, grație investițiilor masive din învățământ, enunțul suferă o discretă modificare, de efect: urbanismul e și despre educarea unei comunități. În chiar prima zi de școală pe anul 2023-2024, l-am întrebat pe primarul Ionuț Pucheanu de unde aplecarea peste medie a administrației publice locale în privința infrastructurii din educație. "O strategie urbanistică de succes are în vedere îmbunătățirea constantă a condițiilor din școală, a locului în care cei mici se formează pentru ziua de mâine. Orice părinte își dorește mai binele urmașului, orice părinte vrea ca al său copil să-l întreacă în absolut orice domeniu. Fără condiții dintre cele mai bune, elevul nu se poate forma așa cum merită. Viitoarelor generații trebuie să le asigurăm prezentul în care fac cei mai importanți pași în viață", a declarat edilul-șef al Galațiului, care a adăugat că va aloca în continuare fonduri pentru clădirile unităților de învățământ.  

Contract prin PNRR pentru dotări

Așa cum vă informam și săptămânile precedente, educația gălățeană beneficiază de un număr-record de proiecte aflate în diferite stadii: cu bani europeni, au fost modernizate 17 licee, școli și grădinițe. Conform Biroului de Presă al Primăriei municipiului Galați, pentru alte 25 de instituții școlare există proiecte în proces de implementare, în vreme ce ambele creșe existente în municipiu au o cu totul altă față. Sursa citată informează că administrația locală plănuiește construirea altor cinci creșe, iar circa 15 milioane de euro vizează îmbunătățirea condițiilor din alte 15 grădinițe, școli și licee. Totodată, pentru dotarea unităților de învățământ din Galați s-a semnat recent un contract de finanțare prin PNRR, valoarea acestuia, conform documentelor, fiind de aproximativ 16,8 milioane de euro.

Cezar Gorovei

(P)

Galerie de imagini

Citit 3185 ori Ultima modificare Vineri, 22 Septembrie 2023 10:42