S-a urcat la volan mort de beat și fără permis de conducere

S-a urcat la volan mort de beat și fără permis de conducere
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Crește de la o zi la alta numărul șoferilor depistați în trafic în stări de ebrietate care depășesc cu mult valoarea de unu la mie alcool în aerul expirat. Încă un bărbat din nordul județului a intrat în galeria celor prinși la volan deși nu era în stare să se țină pe picioare. S-a întâmplat în toiul nopții de luni spre marți, la Valea Mărului, pe un drum județean care traversează comuna Valea Mărului.

Polițiștii aflați în patrulare au văzut cum o mașină mergea în zig-zag pe șosea și au reușit să o oprească înainte să ajungă în vreun șanț. La volan, un localnic, în privința căruia etilotestul a arătat o alcoolemie în aerul expirat de 1,21 la mie. Nici bazele de date nu au fost mai ”prietenoase” cu șoferul, în sensul că polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis pentru nicio categorie.

Bărbatul a fost dus la spital pentru probe biologice și este cercetat penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului. Pentru fiecare dintre fapte riscă până la cinci ani de închisoare.     

Citit 4060 ori Ultima modificare Marți, 13 Februarie 2024 17:09

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.