Fose inteligente în comuna Băneasa

Fose inteligente în comuna Băneasa
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene a convocat Primăria Băneasa pentru semnarea contractului de finanțare a proiectului "Înființarea sistemelor publice inteligente alternative pentru procesarea apelor uzate în comuna Băneasa, județul Galați", ne-a declarat primarul George-Aurelian Gache.

Finanţarea proiectului, în valoare de peste 11 milioane de lei, este asigurată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare şi Reziliență (PNRR). Investiţia presupune construirea a 78 de fose inteligente în satele Băneasa și Roșcani. În județ, mai există un singur proiect de acest gen, în comuna Schela, în cadrul căruia se construiesc fose septice inteligente, cu senzori de umplere și fără dren, la care se pot conecta mai multe gospodării.

Acest proiect este completat la Băneasa de un altul, care presupune construirea a 7 km de drumuri comunale, în valoare de 10 milioane lei, finanțat din fonduri guvernamentale, în cadrul Programului Național de Investiţii "Anghel Saligny", care va demara după realizarea foselor.

În total, cele nouă proiecte aflate în derulare la Băneasa însumează peste 6 milioane de euro din fonduri europene și circa 2 milioane de euro din alocări naţionale.

Citit 1785 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Aprilie 2024 06:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.