Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost prezentat, ani la rând, ca unul dintre marile proiecte de modernizare ale României. Autostrăzi, spitale, școli, creșe, reforme administrative, energie, digitalizare și infrastructură locală - au intrat toate sub această umbrelă.
Numai că PNRR funcționează după o regulă simplă. Banii vin în tranșe, în funcție de îndeplinirea reformelor și obiectivelor asumate. Dacă țintele sunt ratate, plata se reduce sau dispa ...
Peste 106,7 milioane de lei pentru relocarea autobazei Transurb. De unde ar putea veni banii
Luni, 13 Iulie 2026 14:00 | Publicat în Prima Pagina
În condiţiile în care la compania publică de transport local situaţia este tensionată, iar salariaţii ar putea declanşa greva generală începând din 20 iulie, un proiect de hotărâre privind Transurb a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de marţi, 14 iulie a Consiliului Local. Vor fi supuse votului consilierilor studiul de fezabilitate pentru relocarea autobazei Transurb de pe bulevardul George Coşbuc şi costurile pe care le implică o asemenea măsură.
„P ...
Modernizarea Falezei îi adună pe aleșii locali în ședință extraordinară
Luni, 29 Iunie 2026 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe Cod roșu de caniculă, la ora la care betonul „stă să fiarbă”, modernizarea Falezei Dunării îi convoacă pe aleșii locali în ședință extraordinară. Urgența este pe deplin justificată. Semnarea contractului de finanțare europeană pentru acest obiectiv de investiții este condiționată de aprobarea valorii totale a proiectului și a contribuțiilor asumate.
Concret, la ședința extraordinară de marți, 30 iunie, va fi modificată valoarea totală a proiectului de „Revi ...
Cum s-ar putea împărți banii pentru sportivii copii și juniori ai Galaţiului
Luni, 22 Iunie 2026 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puțin de 12 structuri sportive ar putea primi finanțare de la bugetul local al municipiului Galați pentru programele sportive dedicate copiilor și juniorilor în anul 2026. Banii vor fi alocați prin votul consilierilor locali convocați marți, 23 iunie, în ședință ordinară.
Așa cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, 1.000.000 de lei este bugetul alocat de Primăria Galați finanțărilor pentru programele sportive dedicate copiilor și juniorilor. Organizațiile ...
Rețea de apă în comuna Buciumeni, prin „Anghel Saligny”
Miercuri, 17 Iunie 2026 11:00 | Publicat în Regional
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat încă 16 contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu o valoare totală de 158,75 milioane de lei.
Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare, precum și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale. Printre cei 16 noi beneficiari de finanțare se numără și comuna găl ...
Doi campioni vor să cucerească Australia, dar au nevoie de ajutor: Alex și Mihai caută finanțare
Miercuri, 10 Iunie 2026 00:00 | Publicat în EVENIMENT
În perioada 12-21 martie 2027, privirile întregii lumi în uniformă se vor îndrepta către Perth (Australia), unde peste 10.000 de lucrători ai forțelor de ordine din toate colțurile globului se vor alinia la startul Jocurilor Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor (WPFG) - o competiție de o anvergură uriașă, care reunește elita sportivă din structurile de urgență și siguranța publică.
Printre cei mai buni dintre cei buni se află și doi români din Galați: comisarul de ...
Un milion de lei pentru sportivii copii și juniori
Marți, 02 Iunie 2026 16:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puțin de 1.000.000 de lei este bugetul alocat finanțărilor pentru programele sportive dedicate copiilor și juniorilor, anunță administrația locală.
Printr-un anunț publicat pe portalul Primăriei, Consiliul Local al municipiului Galați face cunoscută intenția de a deschide procedura privind finanțarea din bugetul local a programelor sportive dedicate copiilor și juniorilor, inițiate de către organizațiile sportive locale.
Dosarele cu documentația pentru finanțare vor ...
Avem bani pentru construirea unei noi policlinici la Spitalul din Tecuci
Joi, 28 Mai 2026 12:45 | Publicat în Regional
Contractul de finanțare pentru construirea unui nou Ambulatoriu (Policlinică) la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a fost semnat de preşedintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie, este un proiect esențial pentru sănătatea celor peste 120.000 de oameni din municipiu și din localitățile din jur.
„Ne pasă de sănătatea tecucenilor. Investim 44 de milioane de lei pentru construirea unui Ambulatoriu (Poli ...
Bani de împrumut pentru bulevardul Coșbuc, Faleză și parcări noi
Duminică, 24 Mai 2026 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru finalizarea lucrărilor pe bulevardul George Coșbuc și construcția parcării subterane de la Spitalul de Copii, dar și pentru modernizarea Falezei Dunării și construirea unor noi parcări, este nevoie de bani. Un proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne, în valoare de 150.000.000 de lei, pentru obiective de investiții publice de interes local, va fi supus aprobării în ședința de joi a Consiliului Local Galați.
Contractarea u ...
UPDATE. Constructor pentru modernizarea Colegiului „Costache Negri”
Sâmbătă, 23 Mai 2026 12:30 | Publicat în Bani Europeni
Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Primăria municipiului Galaţi a atribuit contractul de lucrări pentru consolidarea, modernizarea și eficientizarea energetică a Colegiului Național „Costache Negri” - corp C1. Valoarea contractului se ridică la 17.356.325 de lei fără TVA, iar oferta câştigătoare a fost depusă de Asocierea CIM Recycling Medical Europe 94 (lider), ATC Architecture Expert, Euras.
A fost semnat contractul cu finanțare europeană pentru consolid ...

