Este nevoie de regândirea alocării resurselor în universităţi
Luni, 18 Noiembrie 2024 19:30 | Publicat în Regional
La finalul întâlnirii Consorţiului "Universitaria", care a avut loc la Galaţi, aşa cum am anunţat, în perioada 14-17 noiembrie, revenim cu câteva aspecte considerate relevante de către participanţii la discuţii, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Referitor la metodologia de finanțare a învățământului superior, au fost subliniate probleme legate de insuficienta fundamentare a unora dintre coeficienții de cost utilizați pentru repartizarea finanțării de bază, dar și ...
Dacă nema putirinţă, geaba chichirez play-off
Miercuri, 13 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
După ce Oţelul a reuşit anul trecut un campionat de invidiat, din postura de nou-promovată, fiind la un pas de calificarea în cupele europene, suporterilor gălăţeni li s-a cam urcat fotbalul la cap şi au început să viseze din cale-afară de frumos. Nu ne împiedică nimeni să visăm, e drept, numai că pentru a-ţi îndeplini visele e nevoie de obicei şi de bani, iar în fotbalul modern banii sunt esenţiali. Numai când te uiţi la bugetele marilor cluburi europene şi la salariil ...
„Rabla pentru tractoare”, la start pentru micii fermieri gălățeni
Luni, 11 Noiembrie 2024 12:20 | Publicat în ECONOMIE
Micii fermierii gălățeni își vor putea cumpăra utilaje agricole în valoare de până la 55.000 de euro, odată cu lansarea de către Ministerul Mediului a unei noi ediții a Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, așa-numitul "Rabla pentru tractoare".
Ordinul pentru aprobarea ghidului de finanţare al programului "Rabla pentru tractoare", emis de Ministerul Mediului, a fost publicat la sfârșitul săptămânii trecute în ...
Cu o finanțare totală de peste 1,5 milioane de lei, runda a cincea a Platformei de mediu pentru București, inițiată la finalul anului trecut de Fundația Comunitară București și susținută de Engie România, dezvoltă și sprijină inițiative care contribuie la rezolvarea unor provocări importante de mediu, de la școli și spații de lucru eficiente energetic și huburi de economie circulară, până la grădini educative și spații dedicate biodiversității urbane. Pe lângă cele ...
Românii finanțează proiectul Neptun Deep
Duminică, 03 Noiembrie 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Românii finanțează o parte din construcția proiectului Neptun Deep din Marea Neagră: fondurile de pensii private Pilon II au investit 413 milioane de lei în obligațiuni Romgaz, notează Ziarul Financiar. Șase din cele șapte fonduri de pensii private Pilon II din România, prin care sunt investite economiile pentru bătrânețe a aproximativ opt milioane de români, au investit în obligațiunile Romgaz în prima emisiune de astfel de instrumente din sectorul de gaze naturale din Români ...
Contorizarea inteligentă a celor patru Țigline s-a încheiat
Joi, 31 Octombrie 2024 13:00 | Publicat în Regional
Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) a marcat, printr-o conferință de presă organizată miercuri, 30 octombrie, finalizarea proiectului de realizare a unui sistem de distribuție inteligentă a energiei electrice în cartierele Țiglina 1, Țiglina 2, Micro 16 (Țiglina 3) și Micro 17 (Țiglina 4).Proiectul, cu o valoare totală de 93,45 milioane de lei, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, a fost implementat de DEER într-o perio ...
1,5 milioane de lei în plus pentru Oțelul
Marți, 29 Octombrie 2024 08:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Dacă aleșii locali vor fi de acord, contractului de finanțare de la bugetul local a Asociației Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galați va fi modificat. Tranșa de plată scadentă până la finele acestui an va fi majorată cu 1.500.000 de lei, cu diminuarea corespunzătoare a tranșei pentru anul viitor.
Finanțarea de la bugetul local a Asociației Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galați pentru sezonul competițional 2024-2025 a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local ...
Partidele politice, cea mai profitabilă afacere din România
Miercuri, 23 Octombrie 2024 17:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Pe 9 octombrie 2024, în contul partidelor au intrat dintr-o dată peste 62 milioane de lei de la bugetul de stat ca subvenție, conform Autorității Electorale Permanente (AEP). Cea mai mare sumă a revenit PSD, echivalentul a peste cinci milioane de euro. Este urmarea unei măriri de buget pentru AEP, despre care nici Guvernul și nici partidele nu au vorbit, comentează HotNews.
La ultima rectificare bugetară, din 23 septembrie 2024, guvernul condus de Marcel Ciolacu a suplimentat bugetul ...
Primarul municipiului Tecuci, Lucian Costin, a semnat, la București, două contracte de finanțare, în valoare de 50,1 milioane de lei (circa 10 milioane de euro), pentru consolidarea și reabilitarea Colegiului Național "Calistrat Hogaș" și a Cinematografului "Arta". Lucrările, finanţate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin programul național de consolidare a clădirilor de interes și utilitate publică, vor fi scoase la licitație în perioada ime ...
Lucrări de modernizare finalizate la Școala Nr. 18
Miercuri, 16 Octombrie 2024 10:30 | Publicat în Bani Europeni
Primăria municipiului Galați anunță că Școala Gimnazială nr. 18, din cartierul Micro 40, are de acum un aspect modern și primitor, oferind elevilor și profesorilor cele mai bune condiții
Lucrările, cu finanțare europeană, au vizat corpurile A și B, respectiv reparații la fațade, izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare, înlocuirea acoperișului tip terasă cu acoperiș tip șarpantă la corpul B și revizuire acoperiș la corp ...