Cimitirele din Galaţi, între haos și nepăsare. Mormintele celor dragi au devenit ținte ale hoților
Joi, 07 Mai 2026 19:00 | Publicat în Prima Pagina
O stare de nemulțumire profundă s-a propagat recent pe grupurile de socializare din Galați (dar am primit şi semnale telefonice în acest sens), unde zeci de cetățeni reclamă degradarea și lipsa de siguranță din cimitirele orașului. Deși sunt plătitori de taxe și concesionari pe viață, gălățenii susțin că mormintele celor dragi au devenit ținta hoților, în timp ce paza pare să existe doar pe hârtie.
Sesizările apărute recent în mediul online, pe o pagină dedicată ...
NIBIRU, noul magnet economic al litoralului românesc
Joi, 23 Aprilie 2026 14:00 | Publicat în Regional
Proiectul NIBIRU, noua stațiune de entertainment care va fi lansată în vara anului 2026 la Costinești, se conturează nu doar ca unul dintre cele mai ample dezvoltări din zona de divertisment, ci și ca un contribuabil relevant la economia locală, într-un context în care sudul litoralului nu beneficiază de prezența unor mari jucători industriali.
Pe baza scenariilor operaționale actuale, care includ o echipă sezonieră de aproximativ 1.000 de angajați, contribuțiile fiscale gener ...
Război cu șezlongurile amplasate fără chirie pe Litoral
Joi, 16 Aprilie 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Mediului a început o campanie de eliberare a plajelor de echipamentele instalate fără autorizație, conform anunțului făcut miercuri de ministrul Diana Buzoianu.
Primele zone vizate de aceste măsuri au fost deja curățate, după ce inspectorii au identificat mai mulți operatori economici care au așezat șezlonguri în perimetre neînchiriate.
Decizia vine ca răspuns la situațiile semnalate în sezoanele trecute, când numeroase firme au ocupat domeniul public fără a pl ...
Aleşii locali decid dacă siderurgiștii vor fi scutiţi de plata majorărilor de întârziere pentru taxele neachitate
Luni, 23 Martie 2026 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Proiectul de hotărâre prin care siderurgiștii ar putea fi scutiți de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale neachitate la termenele scadente pentru anul 2026 a ajuns la comisiile Consiliului Local. Joi, aleșii se vor întruni în ședință ordinară pentru a hotărî dacă le acordă sau nu facilitatea.
După ce a fost supus consultării publice, luna trecută, proiectul de hotărâre prin care siderurgiștii ar putea beneficia de o facilitate la pla ...
Trăim într-o țară în care, dacă vrei să-ți plătești taxele din banii tăi munciți cu greu, trebuie mai întâi să treci de „paznicul de la poartă”. Omul ăsta, într-o uniformă cam șifonată, stă acolo ca un zid și te face să simți că ai nevoie de o aprobare specială doar ca să intri în clădire.
Povestea cetățeanului care merge la Taxe și Impozite în Galați este, din păcate, povestea universală a românului care a îndrăznit să-și construiască o viață f ...
A început numărătoarea inversă pentru bonificaţia la taxe și impozite
Vineri, 06 Martie 2026 17:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
31 martie este ultima zi în care Primăria municipiului Galați va acorda bonificații pentru plata integrală a impozitelor și taxelor locale. Astfel, persoanele fizice și persoanele juridice pot beneficia de bonificația de 10 la sută, respectiv, 3 la sută.
Facilităţile pentru contribuabilii persoane fizice: în cazul impozitului/ taxei pe clădiri - 10 la sută; în cazul impozitului/ taxei pe teren - 10 la sută; în cazul impozitului pe mijlocul de transport - 10 la sută.
Pentru c ...
Zeci de firme de protecţie şi pază, suspectate de evaziune fiscală
Luni, 23 Februarie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat, luni, o acțiune de control de amploare în rândul firmelor care oferă servicii de protecție și pază, vizând 62 de societăți identificate cu risc fiscal semnificativ de evaziune și de folosire a muncii nedeclarate, potrivit unui comunicat oficial.
Verificările sunt efectuate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) și vizează atât sediile firmelor, cât și peste 300 de locații unde acestea își desfă ...
Guvernul dă înapoi, după majorările uriașe de taxe din ianuarie
Marți, 17 Februarie 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul României pregătește o corecție a taxelor locale, la doar o lună după ce acestea au fost majorate masiv, cu până la 80%.
Decizia, convenită în coaliția de guvernare la presiunea PSD și UDMR, vizează reintroducerea unor reduceri pentru proprietarii de locuințe vechi și persoanele cu dizabilități, însă noile discounturi vor fi semnificativ mai mici față de cele aplicate în anii trecuți.
Dacă înainte de ianuarie 2026, imobilele cu o vechime de peste 100 de ani b ...
Se caută ministru pentru a îmbuna profesorii
Sâmbătă, 14 Februarie 2026 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În aceste zile, pe grupurile de profesori din mediul online se vorbește clar despre o posibilă grevă a cadrelor didactice. Nu ar fi prima categorie profesională care își cere drepturile în stradă. Nemulțumiți fie de mărirea taxelor și impozitelor din acest an, fie de cei care conduc țara, mulţi români au ieşit în ultima perioadă în stradă. Revenind la profesori, aceștia s-au convins că e momentul să protesteze și ei, pentru că situația din învățământ este din ce ...
Protest AUR faţă de mărirea taxelor locale: „Jos cu hoții!”, „Jos Guvernul!”
Joi, 12 Februarie 2026 16:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Un protest organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a avut loc joi, 12 februarie, la nivel național. La Galați, manifestanții s-au adunat la toate sediile Direcțiilor de Impozite, Taxe și Alte Venituri Locale din oraș, înainte de a se îndrepta spre Prefectură.
În fața Prefecturii Galaţi s-au strâns câteva zeci de cetățeni, care au scandat mesaje precum „Jos cu hoții!”, „Jos Pucheanu!, “Demisia!”, „Uniți cu toții să scăpăm de hoți!” și “Jos G ...

