Trei șoferi băuți, depistați la volan într-o zi

Trei șoferi băuți, depistați la volan într-o zi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cutezanța de a se urca la volan după ce au consumat alcool a adus dosare penale pentru trei bărbați din județul Galați, depistați conducându-și băuți autoturismele în aceeaşi zi, miercuri, 28 februarie.

Astfel, puțin după ora 11.00, polițiștii de la Secția 3 Poliție Rurală Liești au fost sesizați telefonic, prin 112, de un bărbat de 24 de ani din comuna Ivești, care le-a spus oamenilor legii că, pe strada Blăjerii de Sus din localitate, ar avea loc un scandal. La faţa locului, polițiștii au descoperit că un autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Ivești, a acroșat o maşină parcată, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, rezultând doar pagube materiale. După impact, din răzbunare, o femeie din localitate ar fi spart cu un obiect contondent toate geamurile autoturismului vinovat de producerea tamponării. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci, pentru recoltarea de probe biologice, pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și distrugere.

A doua "victimă" a polițiștilor a fost un bărbat din Slivna, comuna Berești Meria, care conducea un autoturism într-un mod ce punea în pericol siguranța cetățenilor. Oamenii din sat le-au cerut ajutorul polițiștilor din zonă prin apel la 112. "În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la domiciliul conducătorului auto din satul Slivna, ocazie cu care l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, unde i-au fost recoltate probe biologice. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", ne-a explicat comisar-șef de poliție Felicia Tudoran, de la IPJ Galați.

Tot pe 28 februarie, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au avut de furcă cu un șofer care se cinstise bine înainte de a se urca la volan. Astfel, oamenii legii au depistat în flagrant un bărbat de 49 de ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe strada Malului din Tecuci, având concentrația de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar oamenii legii i-au făcut dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citit 2369 ori Ultima modificare Joi, 29 Februarie 2024 18:54

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.