Cristinel Luca

Cristinel Luca

Gălățenii au atacat țintele de la Smârdan cu rezervele. Cea mai mare mobilizare din ultimii ani (FOTO)

Joi, 11 Aprilie 2024 20:00 | Publicat în Prima Pagina
În termeni fotbalistici, la modă zilele acestea, titlul nu este exagerat. În termeni reali, câteva mii de rezerviști din județele Galați și Brăila au fost chemați la oaste, prin rotație, începând de luni, 8 aprilie, pentru câteva ore într-o zi, pentru a participa la cea mai mare mobilizare pe timp de pace din ultimii ani. Programul mobilizării a inclus, miercuri, și o "sesiune" de tragere cu muniție reală, în poligonul de la Smârdan. Conform MApN, exercițiul de mobilizare ...

Ultima zi a săptămânii cu întreruperi de curent în Galați

Joi, 11 Aprilie 2024 18:40 | Publicat în EVENIMENT
Gălățenii din Mazepa II și cei din zona cuprinsă între Grădina Publică și Parcul "Carol I" vor avea parte de întreruperi de curent, de până la patru ore, vineri, 12 aprilie, pe durata intervențiilor la rețelele electrice anunțate de DEER - Sucursala Galați. Lucrările au ca ore de începere 8.00, respectiv, 11.00, în funcție de zonă. Astfel, vor fi întreruperi la consumatori de pe străzile Morilor (Hotel Jolie și zona dintre Brăilei și Ciprian Porumbescu), Alexandru Cerna ...

Pădurile României ajung mobilă în 13 țări europene

Miercuri, 10 Aprilie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Producători de mobilă care fabrică pentru IKEA se aprovizionează cu lemn provenit din ultimele păduri naturale ale Carpaților românești, incluzând păduri din situri protejate Natura 2000, conform unui raport Greenpeace. O nouă investigație Greenpeace publicată, miercuri, dezvăluie cum șapte producători ai produselor populare IKEA, precum umerașele BUMERANG, scaunele INGOLF, patul pentru bebeluși și cadrul de pat pentru copii SNIGLAR sunt legate de distrugerea pădurilor cu o ...

Scutiri de la plata CAS la concediile medicale și pentru pacienții cronici

Miercuri, 10 Aprilie 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că toţi pacienţii cu afecţiuni cronice vor fi scutiţi de la plata asigurărilor de sănătate în indemnizaţiile concediilor medicale. "În momentul de faţă, se lucrează la Guvern pentru aceste precizări, încât toţi pacienţii cu boli cronice care într-un fel sau altul ar fi fost afectaţi de această taxă să poată să fie exceptaţi", a spus Rafila, citat de Agerpres. Întrebat dacă lista privind scutirea de la p ...

Alți gălățeni din Mazepa care vor rămâne, temporar, fără curent

Miercuri, 10 Aprilie 2024 16:42 | Publicat în EVENIMENT
Noi întreruperi ale energiei electrice, cu durate de până la patru ore, sunt anunțate în municipiul Galați pentru joi, 11 aprilie, pe perioada lucrărilor programate ale companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) - Sucursala Galați. Orele de începere a lucrărilor sunt 8.00 sau 11.00, în funcție de zonă. Astfel, continuă lucrările în Mazepa I, pe străzile Roșiori (blocurile Pin 1, Pin 2, Pin 3, Salcia 1, Salcia 2, Paltin 1, Paltin 2A-2B), Brăilei (bl. B8, R1, res ...

Fabrica Arctic Găești își schimbă denumirea

Miercuri, 10 Aprilie 2024 16:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Arctic Găești, cel mai mare producător local de electrocasnice, confirmă că își va schimba denumirea în Beko Romania, a anunțat profit.ro. Conform sursei citate, operațiunea vizează doar modificarea denumirii companiei, brandul Arctic urmând să fie utilizat în continuare. Arctic este parte a grupului turk Arçelik, unul dintre principalii jucători europeni din industria de electronice și electrocasnice. Fondat în 1955, Arçelik este prezent în 146 de țări, are circa 30.000 de ...

Primul spital din România care poate intra în faliment

Marți, 09 Aprilie 2024 16:58 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Spitalul din Târgu Cărbunești, județul Gorj, este primul spital din România unde managerul a anunțat falimentul din cauza salariilor, după ce unitatea a fost modernizată cu 15 milioane de euro. Se câștigă, în medie, 10.600 de lei brut pe lună și sunt 500 de angajați în spital, într-un oraș cu 8.000 de locuitori, scrie HotNews.ro. "Am anunțat personalul că nu mai avem bani, pentru că salariile consumă 99% din buget", spune Sorin Mehedințu, managerul spitalului din Târgu C ...

O primă victorie împotriva industriei păcănelelor

Marți, 09 Aprilie 2024 16:58 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un proiect de lege privind jocurile de noroc a fost adoptat de Camera Deputaţilor, marţi, în calitate de for decizional, cu 243 de voturi pentru şi 4 abţineri. Președintele interimar al Camerei, social-democratul Alfred Simonis, a declarat în plen că este "un prim pas, o primă victorie împotriva industriei păcănelelor, care în următoarele zile va trebui să închidă în peste 90% din localităţile din România sălile de jocuri care sunt deschise", informează News.ro. "Deşi nu ...

România, dată în judecată de Huawei

Marți, 09 Aprilie 2024 16:18 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Gigantul chinez Huawei a dat în judecată statul român, cerând anularea deciziei prin care i-a fost respinsă cererea de obținere a autorizării pentru utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G. Au fost dați în judecată atât prim-ministrul României, cât și Ministerul Cercetării și Consiliul Suprem de Apărare al Țării, prin Administrația Prezidențială. În iunie 2023, Comisia Europeană a estimat că furnizorii chinezi de echipamente de telecomunicații, printre care și ...

Constructori gălățeni amendați cu peste 380.000 de lei pentru muncă „la negru”

Marți, 09 Aprilie 2024 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Muncitori la negru, muncă nenormată peste program și risc crescut de accidente pe șantiere - sunt principalele nereguli depistate în cadrul controalelor efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați la începutul lunii aprilie și finalizate cu amenzi consistente. În perioada 1-6 aprilie, ITM Galați a desfășurat, în cadrul unei campanii naționale, verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individual ...
Pagina 8 din 752