18 locuri vacante la Galați pentru rezidențiat

18 locuri vacante la Galați pentru rezidențiat
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Toamna se numără bobocii și primăvara medicii rezidenți, pentru care se organizează o sesiune extraordinară a examenului de rezidențiat. 

Ministerul Sănătății a publicat, pe pagina oficială a instituției, numărul locurilor scoase la concurs pentru medicii care vor susține rezidențiatul în sesiunea de pe 14 mai 2023. Astfel, pentru domeniul Medicină, pentru Galați sunt disponibile 18 posturi vacante, în timp ce la nivelul întregii țări sunt disponibile 626 de locuri. În unitățile spitalicești din Galați, cele mai multe locuri sunt disponibile pentru specializarea Urologie (trei locuri), urmând, cu număr egal de locuri, câte două, specializări precum Sănătate Publică și Management, Neonatologie, Chirurgie toracică, Chirurgie pediatrică, Chirurgie generală și Anestezie și Terapie Intensivă. Chirurgia orală și maxilo-facială pune la dispoziție un loc, la fel și Medicina de Urgență, respectiv, Ortopedia pediatrică. 

Reamintim faptul că Ministerul Sănătății va organiza la data de 14 mai 2023, în condițiile prevăzute de art. 181 (2) al Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, cu modificările ulterioare, o sesiune extraordinară a concursului de intrare în rezidențiatul pe loc și pe post. Concursul va fi organizat în centrul universitar București, pentru locurile și posturile rămase neocupate la domeniul Medicină, în sesiunea 20 noiembrie 2022, conform celor prevăzute în anexă. Publicația și metodologia de concurs vor fi aduse la cunoștința celor interesați, prin afișare pe pagina web a Ministerului Sănătății, respectiv, pe pagina web rezidențiat.ms.ro. 

Citit 4589 ori Ultima modificare Marți, 25 Aprilie 2023 10:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.