Un cetățean ucrainean a încercat să intre în ţară cu un automarfar pentru care a prezentat polițiștilor de frontieră un certificat de competență profesională fals. Astfel, pe 1 martie a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați - Rutier, a ajuns un șofer ucrainean care a solicitat intrarea în România. Bărbatul, de 43 de ani, conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, ambele vehicule fiind înmatriculate în Ucraina. La controlul de frontieră, conducătorul automarfarului a prezentat, pe lângă documentele de identitate, și un certificat de competență profesională pentru transportul internațional de mărfuri, cu însemnele autorităţilor din Ucraina, care a ridicat suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia. „Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. În cauză, oamenii legii efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, ne-a declarat comisar de poliție Sorin Ene, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Galați.
A plecat în cursă cu certificat de competență profesională fals Scris de Raluca Ichim
Etichetat cu
Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Rösti, cartofi rași la cuptor, în stil elvețian Și simulările pentru bacalaureat vor fi organizate în regim de avarie Rezultatele la simulări vor fi comunicate individual elevului Un autocar cu 44 de moldoveni s-a răsturnat în județul Galați. Un pasager a murit şi alţi 14 au fost răniţi Calificare la faza națională a Olimpiadei de inteligență artificială
Mai multe din această categorie:

