O nouă promoție de agenți a ajuns la Poliția Galați
Miercuri, 11 Iunie 2025 08:00 | Publicat în Regional
Începând de marți, 10 iunie, 38 de absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, au intrat în pâine în cadrul structurilor de Ordine Publică și Poliție Rutieră ale IPJ Galați.
Dintre aceștia, 31 au fost repartizați la formațiunile de Ordine Publică, atât în mediul urban, cât și în cel rural, doi agenți vor întări echipele de Poliție Rutieră, iar cinci vor activa în domeniul Poliției Transporturi.
În perioada următoare, tinerii age ...
Studenţi gălăţeni, într-un program internațional
Sâmbătă, 07 Iunie 2025 15:30 | Publicat în EDUCAŢIE
15 studenți ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați iau parte la un program educațional inovator, Blended Intensive Programme (BIP), alături de colegi și cadre didactice din Germania, India și Polonia.
Inițiativa, coordonată de conf. univ. dr. Daniela Zeca, oferă o experiență de învățare și dezvoltare într-un cadru profund intercultural.
Programul BIP, parte a inițiativei "Erasmus+", este conceput pentru a facilita activități de învățare mixte, intensive și d ...
Inițiativa Guvernului de a da afară pensionarii angajați în multe sectoare bugetare din România dă peste cap planurile multor angajatori, pentru că, în primul rând, se pierde experiența colegilor seniori şi, în al doilea rând, pentru că locurile trebuie ocupate de altcineva. Încerc să-mi imaginez ce s-ar întâmpla într-o școală, dacă de mâine cadrele didactice pensionare, care trebuie să ducă anul școlar la final, n-ar mai intra în clase. Sau dacă un doctor pensionar n ...
ALEWIJNSE MARINE GALAȚI ANGAJEAZĂ LĂCĂTUȘI ȘI SUDORI PENTRU SISTEMELE DE SUSȚINERE A CABLURILOR ELECTRICE NAVALE!
Dacă ai experiență în lăcătușerie sau sudură și vrei să faci parte dintr-o echipă profesionistă, vino la Alewijnse Marine Galați!
Despre rol: Căutăm lăcătuși și sudori pentru montajul traseelor și postamentelor de susținere a cablurilor electrice pe nave. Vei lucra conform documentației tehnice și standardelor noastre de calitate, contr ...
Oportunități de voluntariat pentru tinerii din Galați. Experienţă şi implicare socială
Luni, 17 Februarie 2025 12:30 | Publicat în SOCIETATE
AIESEC, una dintre cele mai mari organizații internaționale de tineret, a dat startul recrutării de noi voluntari în Galați. Organizația, prezentă în peste 100 de țări, le oferă tinerilor șansa de a-și dezvolta abilitățile de leadership prin proiecte și activități de impact.Voluntariatul în AIESEC nu înseamnă doar implicare socială, ci și acumularea unor competențe esențiale pentru viitor. Prin participarea la diverse proiecte, voluntarii își pot dezvolta abilități d ...
ALEWIJNSE MARINE GALAȚI SA
Angajează electricieni, tehnicieni electricieni, precum și persoane interesate să dobândească o calificare în domeniul electric naval.
Ce iți putem oferi în cadrul companiei Alewijnse?
Pachet salarial atractiv;
Mediu de lucru motivant (proiecte atât în țară, cât și în străinătate);
Program de calificare autorizat („electrician nave”), organizat imediat după angajare;
Durata programului de calificare este de 4 - 5 luni, cu scoatere din p ...
Alewijnse Marine Galați SA, companie cu experiență de peste 20 de ani în domeniul electric naval angajează:
Electricieni și tehnicieni electricieni
Cerințe:
- studii medii
- experiență în domeniu de minim 4 ani
- vorbitori de limba engleză
- experiență în domeniul naval constituie un avantaj
Persoanele interesate sunt rugate să transmită un CV la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
...
Programul Leaders Explore pentru Comunitate ajunge în Galați. Elevii de liceu sunt așteptați să se înscrie alături de părinții și profesorii lor!
Luni, 22 Ianuarie 2024 13:13 | Publicat în Regional
Au mai rămas doar câteva zile în care elevii de liceu din Galați, dar și părinții și profesorii acestora, se pot înscrie în programul Leaders Explore pentru Comunitate organizat de Fundația Leaders.
Leaders Explore este un program complex de leadership adresat elevilor de liceu, care se desfășoară deja de mai mulți ani în România cu scopul de a ajuta tinerii să își descopere potențialul și să își identifice drumul în carieră în funcție de personalitatea și abilită ...
Youth Speak Forum Galați 2023: Descoperă Oportunitățile pentru Viitorul Tău!
Luni, 20 Noiembrie 2023 16:31 | Publicat în Regional
Într-o lume în continuă schimbare, tinerii reprezintă motorul inovației și schimbării. Pentru a-și dezvolta potențialul și pentru a explora oportunitățile de carieră, Youth Speak Forum Galați 2023 este evenimentul care trebuie marcat în calendarul fiecărui student pasionat de dezvoltare și schimbare. Youth Speak Forum Galați este un eveniment organizat de AIESEC Galați, parte a celei mai mari organizații neguvernamentale de tineret din lume.
Scopul acestui eveniment este ...
Nu renunțați la banii câștigați în străinătate - ocupați-vă de recuperarea lor și bucurați-vă de aceste venituri suplimentare
Joi, 21 Septembrie 2023 11:00 | Publicat în UTILE
A trăi și a lucra într-o țară străină poate fi o experiență incitantă. Cu toate acestea, nu toată lumea decide să rămână acolo permanent, iar unii aleg în cele din urmă să se întoarcă în țara lor de origine pentru a-și continua viața sau cariera alături de familie și prieteni. Cu toate acestea, cei care se întorc nu ar trebui să uite că revenirea acasă poate deveni și mai plăcută prin recuperarea taxelor plătite în exces în străinătate. Așadar, nu lăsați ...
Pagina 1 din 2