Programul „The Milky Way 2026” se lansează la Galați

Programul „The Milky Way 2026” se lansează la Galați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Fundația Leaders, în parteneriat cu Lactalis România, dă startul unei noi ediții a programului „The Milky Way”, o inițiativă strategică menită să descopere și să formeze următoarea generație de profesioniști în industria alimentară. Programul este structurat în trei etape progresive - Event, Workshop și Bootcamp - oferindu-le participanților un parcurs complet, de la explorarea teoretică a domeniului până la experiențe practice intensive de învățare.

Studenții și absolvenții interesați să înțeleagă dinamica producției de lactate și să descopere oportunitățile de carieră disponibile în acest sector sunt invitați la evenimentul oficial de lansare. Prezentarea programului va avea loc miercuri, 29 aprilie, începând cu ora 11:00, în Corpul F al universității, sala 103.

Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu experții Lactalis și să afle cum se pot înscrie într-un demers care îmbină educația cu cerințele reale ale pieței muncii.

Citit 887 ori Ultima modificare Marți, 28 Aprilie 2026 17:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.