Trei persoane au fost depistate la volan fără permis, la sfârșitul săptămânii trecute. Primul şofer, în vârstă de 52 de ani, a fost depistat vineri, 16 iunie, pe strada Cireșilor, din comuna Liești, deși avea suspendat dreptul de a conduce. Nu a scăpat de vigilența polițiștilor nici un șofer, în vârstă de 26 de ani, care a fost depistat în cursul nopții de 17/18 iunie, la ora 02,00, pe strada Gării din comuna Independența, cu o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere, s-a ales cu dosar penal și o șoferiță, în vârstă de 33 de ani, care a fost surprinsă de polițiști pe strada Henri Coandă din municipiul Galați. Toți cei trei șoferi s-au ales cu dosare penale pentru pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere, respectiv, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.