Un verdict convenabil

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Condamnarea, la Kiev, a fostei eroine a Revoluţiei Portocalii, Iulia Timoşenko, la şapte ani închisoare şi obligaţia de a achita aproape 200 milioane dolari către Naftogaz, pune sub semnul întrebării direcţia în care o ia „originala democraţie” ucraineană. Cei mai mulţi văd în procesul intentat liderului opoziţiei ucrainene o acţiune de răzbunare din partea actualului preşedinte Viktor Ianukovici. Ca o ironie a sorţii, deşi acţiunile politice din jurul Revoluţiei Portocalii au fost, în esenţă, îndreptate spre scoaterea ţării de sub influenţa Moscovei, în prezent Iulia Timoşenko a fost acuzată de un contract în favoarea Rusiei! Poate că Iuliei Timoşenko i se pot reproşa multe - decizii păguboase pentru economie luate în perioada în care a fost prim-ministru, afacerile din trecut cu elemente cel puţin controversate, un fiasco în coabitarea la putere cu fostul ei aliat, Viktor Iuşcenko - dar a pretinde că Iulia Timoşenko „şi-a depăşit atribuţiile” şi a prejudiciat Ucraina în favoarea Rusiei este prea mult! La urma-urmei, contractul semnat de Timoşenko este cel semnat la presiunea Rusiei în timpul aşa-numitului „război al gazului” din ianuarie 2009, conflict care afectat inclusiv economia europeană. La acea dată, acordul dintre Timoşenko şi Putin a fost văzut ca o soluţie de deblocare a situaţiei şi adevărul este că opţiunile Ucrainei erau în acel moment extrem de limitate. Acum, Ucraina primeşte, poate, gaze mai ieftine, dar preţul pe care Viktor Ianukovici a fost dispus să-l plătească a fost acela de a prelungi cu încă 25 ani contractul prezenţei flotei ruse de la Sevastopol! Oare cine şi-a depăşit mai mult „atribuţiile”? Condamnarea Iuliei Timoşenko pune acum în pericol şi relaţiile dintre UE şi Ucraina într-un moment în care un acord de asociere era în plină desfăşurare. În aceste condiţii, probabil că Moscova are motive de satisfacţie. Ucraina îşi pierde din ce în ce mai mult din perspectiva europeană, zonele de influenţă din Marea Neagră au fost într-o bună parte refăcute, unul dintre adversarii politici cei mai aprigi este în închisoare. Într-adevăr, Viktor Ianukovici promite multe în ochii Rusiei, ba, pe undeva, îi depăşeşte aşteptările.

Citit 8193 ori Ultima modificare Marți, 11 Octombrie 2011 15:58

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.