Amintiri, cântece, dans şi roast la „Gala Aniversară 70”. Final de stagiune la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

Amintiri, cântece, dans şi roast la „Gala Aniversară 70”. Final de stagiune la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați încheie stagiunea aniversară 2025–2026 cu „Amintiri - Gala aniversară 70”. Reprezentaţia are loc sâmbătă, 4 iulie, de la ora 19,00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi. Dacă vă grăbiţi, mai puteţi găsi bilete cu tarifele: categoria I - 54 de lei, categoria II - 35 de lei, categoria III - 27 de lei.

„Amintiri - Gala aniversară 70” marchează încheierea stagiunii dedicate celor 70 de ani de existență ai teatrului și propune o incursiune în istoria instituției, construită prin spectacole, artiști și public. Potrivit instituţiei de cultură, gala reunește actori din mai multe generații, momente muzicale și coregrafice, imagini din arhiva teatrului și mărturii despre cele șapte decenii de activitate. Spectacolul este conceput ca o retrospectivă a teatrului care a însoțit viața culturală a Galațiului încă din 1956.

Prezintă actorii Cristian Gheorghe și Petronela Buda, iar regia este semnată de Eugen Făt. Scenografia îi aparține lui Daniel Divrician, documentarea și redactarea au fost realizate de Mona Sandu, iar proiecțiile foto-video și montajul video, de Silviu Dobre.

În cadrul Galei vor povesti amintiri legate de teatru Ana Maria Ciucanu, Carmen Albu, Dan Căpățână, Tamara Constantinescu, Mihaela Lecca Gorea, Oana Preda, Svetlana Friptu, Vlad Vasiliu, Lică Dănilă, Aureliu Bâtcă și Cristina Uja.

Momentele de dans sunt susținute de Elena Emandi, Costin Stăncioi, Elena Horghidan, Maria Niță, Mihai Păun și Theodor Crețu, iar actorii Răzvan Clopoțel, Maria Niță, Denisa Dutcovschi, Costin Stăncioi, Mihai Paveliu, Visarion Udatu, Aureliu Bâtcă și Mihai Păun vor cânta.

Seara va include și un moment de roast susținut de Silviu Dobre.

Un pic de istorie

Potrivit instituţiei de cultură, stagiunea 2025–2026 a fost dedicată aniversării a 70 de ani de la înființarea Teatrului de Stat Galați, creat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2003 din 1 septembrie 1955.

Primul spectacol al instituției, „Preludiul” de Ana Novak, în regia lui Crin Teodorescu, a avut premiera la 14 aprilie 1956, în Sala Orchestrei Simfonice de Stat.

Primul spectacol prezentat în actualul sediu din strada Domnească a fost „D'ale carnavalului” de I.L. Caragiale, în regia lui Valeriu Moisescu, la 30 decembrie 1956.

De-a lungul timpului, instituția a funcționat sub denumirile de Teatrul de Stat Galați, Teatrul Dramatic Galați, iar din anul 2000 poartă numele marii actrițe Fani Tardini.

Biletele la spectacolul care încheie stagiunea pot fi cumpărate online de pe bilete.fanitardini.ro sau de la Agenția Teatrală din str. Științei nr. 115.

Citit 1260 ori Ultima modificare Joi, 02 Iulie 2026 11:01

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro