Epopeea fiscală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Strategia anti-evaziune gândită de UE şi FMI pentru Grecia seamănă, pe undeva, cu epopeile antice. Cine nu a auzit de cei 300 care au ţinut piept asaltului armatelor persane? Cam asta era istoria acum vreo trei mii de ani. Astăzi, rolul eroilor va reveni… inspectorilor fiscali desemnaţi de UE să supravegheze colectarea taxelor şi combaterea evazioniştilor. Numai că,  noul Termopile e puţin pe dos… Adică, vreo câteva sute de inspectori fiscali vor fugări, până în Elveţia dacă este cazul, hoardele de evazionişti.

Cel mai probabil, noul Leonidas al taxelor va fi un german, unul dintre cei 150 de voluntari pe care Berlinul a anunţat că-i va trimite la Atena. Desigur, fiscul atenian va avea parte de inspectori şi din alte ţări, dar inspectorii germani au imaginea unor indivizi la fel de tenace în materie de „hârţoage” precum vechii spartani în instrucţia militară. Sau poate şi mai şi… Miza acestei epopei fiscale este, potrivit estimărilor, de vreo şase miliarde de euro anual, cât se consideră că ar fi în prezent nivelul evaziunii în Grecia, la care s-ar adăuga vreo 60 de miliarde de euro ce ar trebui recuperate din visteriile datornicilor. S-a făcut deja o listă neagră cu cei mai evazionişti dintre evazionişti, iar numai din numărul lor, undeva la vreo 40.000, se vede că forţele de asalt ale inspectorilor fiscali nu vor avea o misiune uşoară.

Cum Oracolul modern al pieţelor financiare -  agenţiile de rating - dau Grecia ca şi intrată în faliment, atunci am putea spune că fiscul luptă, practic, contra destinului. Pe de altă parte, se ştie că Oracolul are un mod de exprimare destul de… evaziv, iar pentru ratingul de ieri, în orice direcţie ar lua-o, se va găsi o formulă care să-l pună în acord cu ratingul de azi. Vor accepta grecii să fie personaje în această confruntare a conturilor? În ultima perioadă, Atena nu prea s-a dat în vânt după germani. Ar fi mare minune dacă urmaşii lui Zorba s-ar obişnui cu disciplina prusacă. Dar tocmai în asta constă măreţia unei epopei: să facă posibil ceea ce înainte părea de-a dreptul imposibil. Imposibil de impozitat.

Citit 6354 ori Ultima modificare Luni, 27 Februarie 2012 23:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.