Alegeri la furie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa anunţă furtună pentru scena politică franceză… Aici nu este vorba atât de faptul că Nicolas Sarkozy a pierdut în faţa principalului său adversar, Francois Hollande, cât de ascensiunea fără precedent a partidului de extremă-dreapta, Frontul Naţional, condus de Marine Le Pen. Scorul de 18 la sută obţinut de formaţiunea radicală a fost considerat un „vot al furiei” francezilor în faţa actualului preşedinte francez. Dar această furie poate avea, pe termen lung, un efect de domino nu numai pentru turul doi al prezidenţialelor, ci şi pentru alegerile legislative programate la mijlocul lunii iunie. La bursa pronosticurilor, Francois Hollande este prezentat drept favorit al turului doi, asta mai ales pentru faptul că are un bazin electoral de stânga şi centru-stânga din care încă mai poate aduna destule voturi. Lui Nicolas Sarkozy, ţintă mai ales a unui vot de protest, îi va veni greu să adune voturi din zona de dreapta. Iar acum, când extrema dreaptă a prins aripi, îi va veni şi mai greu. Asta pentru că, dacă Sarkozy se prăbuşeşte, conservatorii se prăbuşesc, iar pe fondul unei victorii a lui Hollande, partidul condus de Mariane Le Pen are şanse să devină în următoarea legislatură principalul partid de Opoziţie din Franţa! Paradoxal, chiar Nicolas Sarkozy a contribuit la succesul neaşteptat al formaţiunii radicale prin tonul agresiv pe care l-a luat în campania electorală în chestiuni precum controlul frontierelor şi reforma Spaţiului Schengen, precum şi în ceea ce priveşte controlul imigraţiei. Sarkozy nu a făcut decât să dea legitimitate unor teme susţinute cu şi mai multă agresivitate de partidului lui Le Pen. Şi, poate că, prin această politică, preşedintele francez a reuşit să câştige câteva procente, dar formaţiunea de extremă-dreapta a câştigat şi mai multe. Ca unul care oricum nu mai avea nimic de pierdut, Nicolas Sarkozy a pariat pe cartea unui discurs cu tentă naţionalistă şi radicală cu speranţa că va putea întoarce soarta alegerilor. Dar acest gen de discurs nu a putut să schimbe faptul că, indiferent ce ar spune, Sarkozy rămâne preşedintele francez în exerciţiu cu cea mai redusă cotă de popularitate din ultimele decenii. Dar mai grav de atât, Nicolas Sarkozy a semănat vânt, iar cei ce vor veni după el vor culege furtuna de extremă-dreapta. Şi este, din păcate, o furtună care riscă să treacă de frontierele Franţei.

Citit 8079 ori Ultima modificare Luni, 23 Aprilie 2012 16:17

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.