UTILE - Viaţa Liberă Galaţi

Tot ce trebuie să știi despre CBD și noile cannabinoide

Scris de Joi, 29 Mai 2025
Tot ce trebuie să știi despre CBD și noile cannabinoide Stresul a devenit parte din cotidian, somnul pare un lux, iar starea de bine un obiectiv mereu amânat. În acest peisaj tot mai mulți oameni își îndreaptă atenția către soluții naturale care să le susțină echilibrul interior. Printre aceste soluții…

UPDATE. Restricţii de trafic pentru remedierea tasării apărute pe carosabilul străzii Domnească

Scris de Joi, 29 Mai 2025
Pentru remedierea accidentului de teren apărut pe strada Domnească, la intersecția cu strada Universității, sunt necesare restricţii de trafic joi, 29 mai 2025, în intervalul orar 9,00 - 15,00. În această perioadă, în locul troleibuzelor care asigură traseul 102 vor circula autobuze, anunţă Primăria Galaţi. Potrivit Primăriei Galaţi, constructorul va…

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Scris de Joi, 29 Mai 2025
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 29 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Frunzei, Tecuci și Calea Galați. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza localităților…

UPDATE: Traficul pe drumul de Tecuci a fost reluat. Se mențin restricțiile de viteză

Scris de Miercuri, 28 Mai 2025
UPDATE ora 18,48: Traficul rutier pe drumul care leagă Galațiul de Tecuci a fost reluat, au anunțat în urmă cu puțin timp reprezentanții Poliției Galați. Acostamentul surpat marți a fost refăcut, dar pentru siguranță, șoferilor li se cere să respecte în continuare restrictia de viteză, care nu trebuie să fie…

Primul impact sau detaliile ascunse? Cum evaluăm o operă plastică

Scris de Miercuri, 28 Mai 2025
Primul impact sau detaliile ascunse? Cum evaluăm o operă plastică Unele picturi ne fac să ne simțim atrași de ele instantaneu. Alteori, în fața unor lucrări, se poate să rămânem indiferenți. Dar ce anume determină această reacție? Este vorba doar de gust personal sau există criterii care ne pot ghida…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Miercuri, 28 Mai 2025
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 28 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Brăilei. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza localităților…

Ghid pas cu pas pentru amenajarea unui spațiu de relaxare lângă piscină

Scris de Marți, 27 Mai 2025
Ghid pas cu pas pentru amenajarea unui spațiu de relaxare lângă piscină Transformarea unui colț din curte într-un spațiu de relaxare lângă piscină poate fi proiectul perfect pentru a crea o oază de liniște chiar la tine acasă. Fie că îți dorești un loc pentru bronzat, un refugiu pentru lectură…

O nouă săptămână ”neagră” pentru pietonii și bicicliștii din Galați

Scris de Marți, 27 Mai 2025
Polițiștii rutieri și-au continuat acțiunile pe străzile din orașe și pe principalele drumuri din județ, cu scopul de a-i disciplina pe cei mai vulnerabili participanți la trafic - pietonii și bicicliștii. La fel ca în perioadele anterioare, oamenii legii nu s-au rezumat doar la sfaturi atunci când au depistat nereguli,…

Tabieturi matinale pentru o zi productivă în ritm de primăvară

Scris de Marți, 27 Mai 2025
Tabieturi matinale pentru o zi productivă în ritm de primăvară Primăvara este anotimpul schimbării, al energiei proaspete și al motivației care încolțește odată cu primele raze blânde ale soarelui. După lunile reci și întunecate ale iernii, rutina de dimineață poate deveni o sursă autentică de vitalitate și claritate mentală. Implementarea…

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Scris de Marți, 27 Mai 2025
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 27 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza…

Care sunt noile „scoruri” pentru atribuirea unui loc de parcare

Scris de Luni, 26 Mai 2025
Sume de 4.100 de lei, 3.500, 2.400, 2.200, 1.800, 1.700… dar şi ceva mai „modeste”, de 850 sau 750 de lei, sunt noile scoruri cu care s-au atribuit locuri în parcările de domiciliu sau de reședință din municipiul Galați, în urma celor mai recente ședințe de licitație publică deschisă cu…

Se modifică prioritatea de circulaţie pe strada Ştefan cel Mare

Scris de Luni, 26 Mai 2025
Primăria municipiului Galați informează că, începând cu data de 26 mai 2025, se vor face lucrări de semnalizare rutieră verticală pentru modificarea priorității de circulație a autovehiculelor pe strada Ștefan cel Mare, la intersecția cu artera rutieră din spatele Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasă Parascheva”. „Astfel, autovehiculele care circulă…

Ai optat pentru cabina de duș cu uși glisante? Descoperă cele mai trendy idei de amenajare a băii!

Scris de Luni, 26 Mai 2025
Baia mică te-a cam ”obligat” să faci alegeri care îmbină funcționalitatea cu estetica și astfel te-ai oprit la cabinele de duș cu uși glisante? Bine ai făcut! Cabinele de duș cu uși glisante se potrivesc de minune mai ales în băile de dimensiuni mici sau medii, unde spațiul trebuie optimizat…

Lentile de contact: principii de selecție și tipuri de lentile în funcție de afecțiunea oculară

Scris de Luni, 26 Mai 2025
Lentile de contact: principii de selecție și tipuri de lentile în funcție de afecțiunea oculară Despre parametrii lentilelor de contact și tipuri de lentile. Lentilele de contact sunt o alternativă modernă, estetică și funcțională la ochelarii clasici. Alegerea corectă a lentilelor nu este însă întotdeauna intuitivă, întrucât implică o înțelegere…

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Scris de Luni, 26 Mai 2025
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 26 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Drumul de Centură, Brăilei și Traian. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza…

Atenţie, şoferi! Se modifică limita de viteză pe bulevardul Marea Unire

Scris de Sâmbătă, 24 Mai 2025
„Începând de luni, 26 mai 2025, limita de viteză pe bulevardul Marea Unire se modifică de la 70 km/h la 50 km/h”, anunţă Primăria municipiului Galaţi. De asemenea, în zona curbei de la Grădina Botanică, pentru fluidizarea traficului și evitarea evenimentelor rutiere, se vor monta panouri de informare cu mesajul…

Unde sunt radarele în weekend

Scris de Sâmbătă, 24 Mai 2025
Sâmbătă, 24 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Nicolae Bălcescu, Macului și Calea Smârdan.În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251 în comunele Smârdan și Pechea, iar pe DN 25, la Independența și Barcea. Pe DN 26, radare se vor…

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Scris de Vineri, 23 Mai 2025
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 23 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Brăilei și Drumul de Centură. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza…

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Scris de Joi, 22 Mai 2025
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 22 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Frunzei, Tecuci și Calea Galați. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza localităților…

Cum să alegi mănușile de protecție potrivite pentru fiecare tip de activitate?

Scris de Miercuri, 21 Mai 2025
Cum să alegi mănușile de protecție potrivite pentru fiecare tip de activitate? Fiecare activitate presupune riscuri unice, iar protejarea mâinilor trebuie să fie o prioritate absolută. Alegerea unor mănuși protectie adecvate nu este doar o formalitate – este o decizie esențială care influențează direct siguranța la locul de muncă, productivitatea…

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Scris de Miercuri, 21 Mai 2025
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 21 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Brăilei. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza localităților…

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Scris de Marți, 20 Mai 2025
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 20 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza…

Cum să faci față zilelor caniculare: Ghid complet pentru a te menține răcoros

Scris de Luni, 19 Mai 2025
Cum să faci față zilelor caniculare: Ghid complet pentru a te menține răcoros Zilele toride pun la încercare atât organismul, cât și starea generală de confort. Atunci când temperaturile depășesc pragul suportabil, menținerea unei senzații de răcoare devine o adevărată prioritate. Indiferent dacă te afli în mijlocul unui oraș fierbinte…

Unde sunt amplasate astăzi radarele

Scris de Luni, 19 Mai 2025
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 19 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Traian, Brăilei și Drumul de Centură. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza…
Pagina 41 din 162